Actualitate, Featured

Sclavie! Bărbați bătuți și obligați să muncească la o fermă din Iași

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Ciurea, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de supunere la muncă forţată sau obligatorie, lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violenţe.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în anii 2015 și 2017, în timp ce s-ar fi aflat la ferma sa, din comuna Ciurea,  bărbați, ar fi supusi la muncă, prin constrângere fizică şi morală, bărbat și o femeie, iar prin amenințări și acte de violență i-ar fi obligat să rămână la ferma sa pentru a munci împotriva voinţei lor.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 3 decembrie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiști din Iași pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

blank