În condițiile în care perioada de hibernare este foarte aproape, o familie de urșii grizzly a fost observată în timp ce căuta pește pe malul unui râu din regiunea canadiană Knight Inlet. Imaginile sunt, însă, cutremurătoare, pentru că urșii sunt slăbiți peste măsură.

Fotografiile sfâșietoare, surprinse de un fotograf canadian, au trezit îngrijorarea ecologiștilor. Se tem că urșii, care au și doi pui, nici măcar nu vor supraviețui până la hibernare, relatează CNN.

Aduc, în același timp, în atenție o altă victimă a schimbărilor climatice și a reducerii drastice a populației de somon sălbatic. Knight Inlet este o destinație turistică în British Columbia, Canada, care se adresează în primul rând celor care vor să urmărească urșii grizzly în mediul lor natural.

Administrația locală spune că populația de urși este monitorizată atent de câțiva ani. „Am observat schimbări drastice în ultimele luni. Urșii sunt în pericol”, a declarat Jake Smith, unul din funcționarii care se ocupă de monitorizare.

Smith a spus că după ce a văzut fotografiile în cauză și-a dat seama că trebuie să ajute. Principala sursă de hrană a urșilor este somonul, însă acesta este din ce în ce mai rar în zonă. Comercianții de pește din British Columbia spun că este cel mai slab sezon la somon din ultimii 50 de ani.

Citeste si...  Alina Bica a spus tot ce știe la Comisia SRI: Ce nume grele din SRI a dezvăluit în fața parlamentarilor

În luna august, o organizație din Canada – Fisheries and Oceans Canada – a avertizat că în această țară schimbările climatice (încălzirea – n.r.) sunt de două ori mai rapide decât la nivel global, iar acest lucru are un impact drastic asupra ecosistemului somonului.

Smith a dus în zona în care a fost observată familia de urși 500 de somoni donați de un comerciant. În ciuda faptului că oamenii s-au apropiat foarte mult de ei, urșii doborâți de foame i-au ignorat și au început să mănânce.

Fotograful Rolf Hicker a surprins imaginile sfășietoare în timpul unei excursii pe care a făcut-o cu barca pe râu. A postat imaginile pe Facebook pe data de 23 septembrie.

loading...