International, Stiri

Scena morţii actorului Robin Williams. Ce au găsit poliţiştii la faţa locului.

Actorul american Robin Williams, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele „Bună dimineaţa, Vietnam”, „Mrs. Doubtfire” şi „Cercul poeţilor dispăruţi”, a decedat la domiciliul său şi se pare că este o sinucidere, a anunţat luni poliţia.

File photo of U.S. actor Robin Williams posing during a photocall to present his then new movie "The Final Cut" at the 54th Berlinale International Film Festival in Berlin

Serviciile de urgenţă au fost chemate luni, la ora locală 11.55 a.m, după ce Robin Williams a fost descoperit decedat în locuinţa sa.

Poliţia din Marin County, din statul american California, informează într-un comunicat că un „individ de sex masculin, declarat mort la ora 12.02, a fost identificat drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, în California” şi că o cauză probabilă a decesului ar fi „sinuciderea prin asfixiere”.

Poliţia a anunţat deja iniţierea unei anchete „cu privire la cauzele şi circumstanţele decesului”.

Williams a fost văzut ultima dată în viaţă de soţia sa, duminică seară, în jurul orei locale 22.00.

O autopsie este programată pentru marţi, la biroul de medicină legală din Marin County.

blank