Actualitate, Featured

Scandalul “Şpagă pentru Prima Casă”. O persoană a fost reţinută, iar 7 sunt plasate sub control judiciar

O funcţionară a Fondului de Garantare a Creditelor a fost reţinută noaptea trecută, iar alte 7 persoane au fost plasate sub control judiciar în scandalul de corupție care vizează sistemul bancar și fondul de garantare a creditelor imobiliare.

Singura suspectă reținută pentru acuzații de corupție este o angajată a Fondului de Garantare a Creditelor Imobiliare. Este vorba despre o funcționară de la Serviciul de Control Financiar Preventiv, despre care anchetatorii susțin că nu și-a asumat, pe de-o parte gravitatea faptelor și nici nu le-ar fi recunoscut.

Ea a fost trimisă în Centrul de Reținere și Arest preventiv din cadrul Poliției Capitalei, unde, după o noapte de chibzuinţă a decis să schimbe strategia, iar vineri de dimineaţă le-a cerut procurorilor să o readucă în birourile lor pentru că este dispusă să fie sinceră.

Nu este exclus ca persoana reținută să nu mai fie dusă la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă, ci să fie plasată sub control judiciar.

Ancheta este abia la început, iar ținta procurorilor sunt martorii, cei care ar fi plătit sumele de bani pentru urgentarea vizelor pentru programul “Prima casă”. Dacă joi se vorbea de 60 de persoane, vineri, numărul lor a urcat către 80.

Un lucru este cert, spun surse apropiate de anchetă, majoritatea dintre ei au recunoscut faptul că ar fi pus la bătaie acele sume de bani pentru a se asigura că primesc în timp util acele avize atât de necesare, câtă vreme, spun anchetatorii, mulţi dintre cei care nu au plătit spăgile cu pricina ar fi fost lăsaţi în aşteptare chiar și o jumătate de an, în timp ce unul care plătea banii și-ar fi rezolvat problema cu dosarul în doar 60 de secunde.

Joi, procurorii și polițiștii au descins în birourile suspecților, dar și în casele acestora.

Printre intermediari este și un angajat al Ministerului Apărării, care va fi cercetat de procurorii militari.

Bogdan Păun, avocat: “I s-a instituit doamnei măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care nu va mai putea exercita funcţia pe care o deţinea în cadrul fondului de garantare.”

Între 200 şi 500 de euro. Atât ar fi plătit în ultimii doi ani zeci de beneficiari ai programului “Prima casă” pentru ca funcţionarii de la Fondul de Garantare a Creditelor să le dea undă verde pentru împrumuturi cu dobândă subvenţionată de stat.

Iar la Fondul de Garantare a Creditelor, susţin procurorii Parchetului General, s-ar fi creat adevărate reţele speciale, din care ar fi avut de câştigat nu doar funcţionarii statului, ci şi intermediarii, unii chiar angajaţi ai băncilor sau chiar ai dezvoltatorilor imobiliari.

Dosarele obişnuite erau lăsate în aşteptare şi şase luni de zile, iar solicitanţii riscau nu doar să piardă finanţarea, ci şi avansul plătit. Pentru câteva sute de euro, cei norocoşi primeau mult aşteptata viză chiar şi în 60 de secunde.

Dosarele, susţin anchetatorii, ajungeau la Fondul de Garantare direct de la bănci şi se plimbau între Serviciul Prima Casă şi cel de control financiar preventiv.

Anchetatorii consideră că în lipsa unor reguli stricte de soluţionare a cererilor într-o anumită ordine, funcţionarii ar fi rezolvat cu precădere cererile care erau însoţite de spăgi. Iar primii care au căzut în plasa poliţiştilor de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii economice sunt funcţionari şi intermediari.

“Cei în cauză condiționează soluționarea cererilor petenților, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanții din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiați, fiind creat astfel un mecanism între funcționarii instituției din diverse compartimente, având ca scop obținerea de beneficii personale.”

Opt dintre persoanele suspectate de corupţie, funcţionari ai fondului sau intermediari, printre care un militar şi câţiva angajaţi ai unei bănci sunt pe lista suspecţilor.

După câteva luni de monitorizare, funcţionarii bănuiţi de corupţie au fost luaţi ca din oală de anchetatori.

Procurori şi jandarmi deopotrivă au descins în birourile de la fondul de garantare a creditelor imobiliare pentru a căuta probe pe care le vor folosi în acuzare.”

Simona Tărtăcuţă, director comunicare Fondul de Garantare: “Care e cel mai mare timp de aşteptare? Câteva zile. Pentru câteva zile merita să se plătească o şpagă de câteva sute de euro? Nu comentez aşa ceva, nu e o chestiune pe care noi să ne-o asumăm ca o declaraţie.”

Până acum au fost probate, afirmă procurorii, cel puţin 60 de astfel de “intervenţii” pentru beneficiari ai programului prima casă. Aceştia vor fi audiaţi ca martori pentru început, însă anchetatorii nu exclud ca unii dintre ei să fie puşi la rândul lor sub acuzare pentru coruperea funcţionarilor statului.

blank