Postul de televiziune B1 TV a fost vineri seara gazda unui scandal în direct referitor la legea liderului PRU, Bogdan Diaconu, care propune revenirea la denumirea de țigani pentru romi. La emisiune au fost, alături de liderul naționalist, și Ciprian Necula, sociolog rom, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, dar și Daniel Cioabă, așa numitul împărat al țiganilor.

diaconu

Reprezentanții romilor au fost foarte deranjați de inițiativa Partidului România Unită privind revenirea la denumirea de țigani, iar emisiunea a devenit o ceartă în toată regula (înregistrarea emisiunii AICI http://inregistrari.b1.ro/view-special_b1-81.html).

Astfel, în timp ce deputatul Bogdan Diaconu și-a apărat inițiativa ca răspuns la miile de solicitări venite mai ales din partea românilor din Diaspora, reprezentanții romilor au spus că schimbarea denumirii nu le rezolvă problemele.

Citeste si...
Tudorel Toader, anunţ despre evaluarea lui Augustin Lazăr: 'Am cerut astăzi în scris la CSM'

”Nici nu am avut intenția să rezolv problemele țiganilor, a declarat în replică liderul PRU, ci problema românilor care sunt confundați cu țiganii”, a spus Diaconu.

Emisiunea a avut și momente comice, precum cel în care Ciprian Necula, somat de Diaconu să respecte regulile conversației, i-a spus liderului PRU: ”Domnule, nu vă țigăniți cu mine, asta vreți să spuneți?”, la care răspunsul politicianului naționalist a fost: ”Eu? Dumneavoastră ați spus-o”.