Război în mai multe acte la Teatrul Național din București. Actorul Mihai Călin acuză stilul autoritar de management al directorului Ion Caramitru și dezvăluie mai multe nereguli într-un interviu pentru Scena9.ro.

Totul a pornit de la un avertisment pe care actorul Mihai Călin l-a primit pentru că a improvizat într-un spectacol prezentat în cadrul Festivalului de Teatru în aer liber de la Salonic. Este vorba despre câteva replici în limba engleză pe care Mihai Călin le-a folosit în dialogul său cu publicul, într-o scenă în care-i dădea replica fix directorului Ion Caramitru.

Reproșul lui Ion Caramitru a fost că spectacolul era jucat în română și supratitrat în limba greacă, iar replicile în engleză ar fi fost o dovadă de lipsă de profesionalism. Explicația lui Mihai Călin a fost că rolul său presupune multă improvizație, lucru pe care-l face la toate reprezentațiile din țară și care i-a fost cerut chiar de către regizorul piesei.

Acest avertisment pare să fi umplu paharul pentru actorul de 49 de ani, care a vorbit despre neregulile d ela Teatrul Național într-un interviu pentru Scena9.ro.

”Cred că totul a început odată cu renovarea teatrului, cu faptul că ne lăudăm fenomenal cu această renovare a teatrului, dar care este cu mari probleme. S-au cheltuit 70 de milioane de euro și – cu toate că s-au făcut anumite lucrări – nu s-a schimbat tehnica de scenă nici la Sala Mare, nici la Sala Studio. La Sala Mare n-avem anumite lumini de față, pentru că arhitectul are drept de autor pe nu știu ce modificare a tavanului. Din cauza asta sunt patru loje care nu se pot folosi, pentru că nu se vede scena de-acolo.

Și-atunci au fost puse niște standere de care s-au agățat niște proiectoare, ca la casa de cultură. Nu poți să pui lumini de față sus, în avanscenă. Nu spun că a făcut Caramitru asta, dar sunt probleme. S-a făcut încă o sală, în același timp s-a redus spațiul pentru depozitarea decorurilor, ceea ce face mai grea montarea și demontarea. Pentru un teatru din 2017, făcut cu atâția bani, existau soluții. La Budapesta există scenă modulară, totul e foarte modern și se lucrează foarte ușor. La noi, mecanica de scenă a rămas cea din ’73, de când s-a inaugurat Teatrul Național. «Nu-i treaba ta!» Ba e treaba mea, pentru că joc acolo și scârțâie totul și trepidează”, a declarat Mihai Călin.

Citeste si...  Romantic! Planurile lui Valeriu Zgonea de Ziua Îndrăgostiţilor

Mihai Călin, în rolul Caliban din piesa ”Furtuna”, care a stat la originea conflictului cu Ion Caramitru

foto: Teatrul Național București

Actorul este deranjat și de felul în care sunt tratați o parte din actorii angajați ai teatrului. ”Îmi pare rău s-o spun, dar am văzut oameni tratați foarte rău de către domnul Caramitru în ultimii ani. Au fost dați afară pe ușă când voiau să discute anumite probleme. Sau actrițe cărora nu li s-a permis să intre la o audiție, cu toate că-și doreau. Indiferent cum ar fi omul ăla, chiar dacă ești adversarul lui, chiar dacă au existat confruntări, nu poți să-i interzici unui om să încerce să-și facă meseria. În momentul ăla știi că-i faci rău cu bună știință.

Noi nu am avut un sindicat al actorilor până acum, l-am constituit de câteva luni. Nu prea am avut susținere pentru că e o breaslă cu multe orgolii, din păcate. Mulți dintre colegii mei au fost deranjați de faptul că la un moment dat am fost vehement, am fost mai puțin diplomat. I-am înțeles. Unii sunt angajați pe contract determinat, care se înnoiește an de an, și le e teamă să ridice vreun fel de problemă pentru că se pot trezi că nu li se mai prelungește contractul. Le e cam frică de domnul Caramitru. Eu chiar nu am nimic personal cu dumnealui, dar sunt dezamăgit”, a mai spus Mihai Călin.

Citește pe Scena9.ro ce acuzații îi mai aduce Mihai Călin managerului Ion Caramitru.