Featured, International

SCANDAL în SUA, după ce o RUSOAICĂ s-a infiltrat în rândul celor mai înalte cercuri, pentru a SPIONA în favoarea RUSIEI

Maria Butina, 29 de ani, care deţine cetăţenia rusă, a fost inculpată de autorităţile americane pentru conspiraţie de a acţiona în folosul serviciilor de spionaj ruse prin infiltrarea în grupuri politice din SUA, informează site-ul postului BBC News.

Maria Butina, 29 de ani, care deţine cetăţenia rusă, a fost inculpată de autorităţile americane pentru consipraţie de a acţiona în folosul serviciilor de spionaj ruse prin infiltrarea în grupuri politice din SUA, informează site-ul postului BBC News.

Rusoaica a dezvoltat legături strânse cu membri ai Partidului Republican şi a devenit o susţinătoare a dreptului la portul de arme, potrivit presei din SUA.

Acuzaţiile nu au legătură cu ancheta procurorului special Robert Mueller privind presupusele ingerinţe ale Moscovei în scrutinul prezidenţial american din anul 2016.

Butina este acuzată că opera sub îndrumarea unui oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei ruse cu care comunica printr-o serie de mijloace, inclusiv prin intermediul Twitter.

Robert Driscoll, avocatul inculpatei, a declarat că Butina „nu este o agentă” şi nu există „niciun indiciu că Butina încearca să influenţeze sau să submineze vreo politică sau lege specifică din Statele Unite”.

Suspecta, care locuieşte în Washington, a fost arestată preventiv duminică şi urmează să fie audiată miercuri, a anunţat Departamentul american al Justiţiei.

Agentul FBI Kevin Helson a afirmat că Butina avea misiunea să „exploateze legăturile personale cu persoane din SUA care au influenţă asupra politicilor americane în scopul promovării intereselor Federaţiei ruse”.

Ea a încercat să dezvolte legături cu o „organizaţie pentru dreptul la portul de arme”, au comunicat autorităţile, fără să menţioneze numele vreunui politician sau grup.

Butina, originară din Siberia, a ajuns în SUA cu o viză de studii la Universitatea Americană din Washington DC.

Michael Isikoff, corespondentul Yahoo News şi co-autor al cărţii Ruleta Rusească, alături de David Corn, scrie pe Twitter că „Maria Butina, arestată de FBI sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei, a fost prima care l-a întrebat pe TRUMP despre SANCŢIUNI. Ulterior, după cum precizează cartea Ruleta Rusească, consilierii lui Trump s-au agitat pe marginea clipului video de pe YouTube, în care Butina interacţionează cu candidatul la preşedinţie.

blank

Foto: Facebook Maria Butina

Rusoaica, despre care presa americană speculează că lucra pentru fostul senator rus Alexander Torşin, a participat la evenimente organizate de Asociaţia Armelor de Foc (NRA) din SUA începând din 2014.

Alexander Torşin a fost inclus în luna aprilie pe lista de sancţiuni a Trezoreriei SUA.

Butina a fost prezentă şi la un eveniment organizat de echipa de campanie a lui Donald Trump, în cursul căruia l-ar fi întrebat pe Trump ce părere are despre relaţiile SUA-Rusia.

„Ne înţelegem cu Putin”, ar fi răspuns Trump, potrivit cotidianului Washington Post.

Anunţul arestării presupusei agente ruse a fost făcut la doar câteva ore după ce preşedintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin. După întrevedere, liderul de la Casa Albă a declarat că nu este convins că Moscova ar fi încercat să influenţeze scrutinul prezidenţial din SUA, deşi serviciile secrete americane au indicat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental.

Maria Butina, intervievată în calitate de şefă a organizaţiei ruse Dreptul de a Purta Arme (2014)

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=blEiQHy3_gw]

blank

Foto: Facebook Maria Butina

blank

Foto: Facebook Maria Butina

blank

Foto: Facebook Maria Butina

blank

Foto: Facebook Maria Butina

blank

Foto: Facebook Maria Butina

blank

Foto: Facebook Maria Butina

blank

Foto: Facebook Maria Butina

blank