Actualitate

Scandal cu iz de mită electorală la Sectorul 1

Biroul Electoral al Sectorurui 1 a fost sesizat de Poliția Locală cu privire la săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor de către Partidul Naţional Liberal şi candidatul acestuia, Alexandru Nazare.

„În ziua de 12.05.2016, în jurul orelor 20:00, Alexandru Nazare candidatul PNL pentru funcţia de primar al Sectorului 1, însoţit de Mihai Voicu, preşedintele PNL Sector 1, s-au întâlnit cu un grup de peste 70 de persoane în Str. Betonierei, sector 1. În aceste împrejurări, reprezentanţii PNL au distribuit mâncare, băutură şi bani cetăţenilor convocaţi, încălcând grav prevederile legii electorale. Sesizarea a venit din partea Poliţiei Locale, probate cu declaraţii de martori, fotografii de la faţa locului şi înregistrări video. În acest context, Biroul Electoral Sector 1 în şedinţa din 13.05.2016 a decis trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru cercetări în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor de către Partidul Naţional Liberal şi candidatul acestuia, Alexandru Nazare”, a anunțat PSD, sâmbătă.
La rândul său, cel incriminat, candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, Alexandru Nazare a reacționat la acuzaţiile de mită electorală lansate de PSD. Nazare susţine că totul este o înscenare şi anunţă că va depune plângere penală împotriva contracandidatului Dan Tudorache (PSD).

„Campania negativă cu tot ceea ce are ea mai urât a început din păcate și în Sectorul 1. Nu mi-am dorit niciodată acest lucru, însă PSD încearcă să smulgă prin șantaj probe și presupuse fapte de la o banală aniversare a unui coleg de partid, care, în mod evident, nu a fost un eveniment electoral. În primul rând, îi prezint scuzele colegului că aniversarea i-a fost stricată, el oferind deja toate precizările în acest sens instituțiilor abilitate.

Ceea ce este însă cel mai grav este modul mafiot în care a ales să acționeze PSD și candidatul său la primărie. Au ales să știrbească autoritatea unei instituții publice, în speță Poliția Locală a Sectorului 1, pe care o folosesc ca pe un accesoriu de campanie. Poate este relevant în acest sens că domnul Florin Iordan se află pe locul 5 în lista de candidați PSD pentru Consiliul Local al Sectorului 1. Păi domnilor, miroase de la o poștă a conflict de interese, ca să nu mai discutăm de aspectele penale ale întregii povești.

Nu am să reacționez mai mult decât este necesar la o astfel de insultă, ci am să procedez în singurul mod pe care l-am învățat în cei 10 ani de administrație. Am încredere în instituțiile statului român și îl anunț pe această cale pe domnul Tudorache că voi depune o plângere penală împotriva sa și a celorlați complici pentru calomnie.

P.S. Aveți mai jos și declarația unei persoane forțate să depună plângere. Am protejat din motive lesne de înțeles datele personale, însă cred că declarația sa este relevantă și demontează mizeria electorală înscenată de către PSD”, scrie Nazare pe Facebook.

blank