Actualitate, Featured

Şapte membri CSM solicită amânarea discuţiilor despre desfiinţarea Secţiei de Investigare a Magistraţilor

Șapte membri ai CSM, printre care și Nicolae Solomon, vicepreședinte al forului, care nu au participat la ultimele două ședințe, cer public amânarea tuturor discuțiilor cu privire la Secția de Investigare a magistraților până la traducerea raportului Comisiei de la Veneția și a raportului GRECO.

Surse din cadrul CSM au precizat, pentru Mediafax, că cei șapte membri au ales calea boicotării plenului pentru a evita contestarea în instanță a soluțiilor privind Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJJ).

Concret, cei șapte judecători și procurori (Anamaria Chiș, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader) care au cerut amânarea discuțiilor cu privire la SIIJ nu au dorit întrunirea cvorumului necesar pentru plen.

Chiar dacă aceștia s-ar fi prezentat și ar fi votat împotrivă, ceea ce ar fi dus la invalidarea concursului pentru șefia SIIJ, soluția ar fi fost contestată în instanță. Adina Florea ar fi urmat să fie validată în funcția de șef al Secției de anchetă.

„În contextul emiterii comunicatului președintelui CSM la data de 21 iunie 2019, prin care s-a afirmat că programarea ședințelor s-a realizat luând în considerare disponibilitatea de participare a membrilor și asigurarea integrării participării la ședințele Plenului în agenda zilnică, menționăm că nici unul dintre membrii procurori nu a fost consultat cu privire la data organizării ședinței de plen sau la conținutul ordinii de zi.

În mod repetat, atât în cadrul unor discuții informale, cât și în mod oficial, semnatarii prezentului comunicat au solicitat președintelui CSM stabilirea unui calendar previzibil al ședințelor de Plen, într-o zi a săptămânii care să asigure, pe cât posibil, prezența tuturor membrilor și folosirea unor criterii uniforme de stabilire a ordinii de zi în raport de lucrările înregistrate pe rolul Consiliului. Discuțiile menționate au avut loc cu atât mai mult cu cât, în numeroase situații, stabilirea datei de desfășurare a ședinței Plenului și a ordinii de zi aferente a fost de natură să determine adoptarea uneia sau alteia din soluțiile cuprinse în hotărârile Consiliului, raportat la disponibilitatea sau, dimpotrivă, imposibilitatea de participare a unor membri”, se arată în comunicatul semnat de Nicolae Solomon, vicepreședinte CSM, și membrii CSM: Anamaria Chiș, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader.

Potrivit Mediafax, semnatarii cer suspendarea tuturor discuțiilor cu privire la Secția de Investigare a magistraților, până la publicarea raportului GRECO și a raportului Comisiei de la Veneția.

„Menţionăm că pe ordinea de zi a ședinței menționate au fost înscrise trei puncte care privesc activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Solicităm în mod public amânarea discutării tuturor aspectelor ce privesc activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție la o dată ulterioară aprobării publicării rapoartelor Comisiei de la Veneția și ale GRECO, adoptate în săptămâna 17-21 iunie 2019 și organizării unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cele două organisme ale Consiliului Europei au solicitat autorităților române desființarea acestei Secții, apreciindu-se că aceasta este un instrument suplimentar pentru intimidarea și exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor și procurorilor.

În același sens sunt recomandările cuprinse în raportul Comisiei Europene în cadrul MCV din data de 31 noiembrie 2018, Avizul Biroului Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din data de 25 aprilie 2019 și avizul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni din data de 16 mai 2019”, transmite sursa citată.

Membrii CSM spun că vor utiliza toate pârghiile de pentru a susține amânarea discutării chestiunilor ce țin de activitatea acestei Secții.

„În acest context, solicităm public urgentarea traducerii și aprobării publicării celor doua rapoarte.Asumarea acestei poziții, întărită de neparticiparea noastră la lucrările Plenului din data de 24 iunie, este rezultatul unui proces deliberativ responsabil, subsumat necesității respectării independenței justiției, al cărei garant este Consiliul Superior al Magistraturii, exigență ce primează în raport cu exercitarea celorlalte atribuții ale acestuia”, mai spun cei șapte membri CSM .

„Plenul nu se va ține din cauza lipsei cvorumului, respectiv absenței colegilor noștri judecători și procurori de la ședință”, a anunțat președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea. Ședința ar fi trebuit să înceapă la ora 9:30.

Aceasta este a doua oară când plenul este amânat din lipsă de cvorum.

Surse apropiate Consiliului declarau pentru Mediafax, anterior comunicatului, că sunt câțiva procurori și judecători au refuzat să participe la plenul de luni până nu sunt eliminate de pe ordinea de zi toate punctele care vizează Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

 

blank