Social, Stiri

Şapte ani de scutire la impozite la Sfântu Gheorghe

Şapte ani de scutire la impozite la Sfântu Gheorghe

blankLa Polul frigului din România – şi numim aici oraşul Sfântu Gheorghe – cetăţenilor li s-a propus, dacă putem să spunem aşa, un troc. Practic, ei îşi reabilitează termic locuinţele, pe banii lor, şi primăria îi scuteşte şapte ani de la plata texelor către bugetul local. Condiţia esenţială este ca faţada blocurilor să fie termoizolată în totalitate, nu pe bucăţi, pe etaje, pe apartamente. Scutirea de la impozite se face pe baza autorizaţiei de executare a lucrărilor, a auditului energetic şi a cererii depuse la Direcţia Finanţe Publice Municipale, urmând să fie aprobată prin hotărâre de Consiliul Local până la sfârşitul anului în curs, cu aplicabilitate pentru anul fiscal următor. De asemenea, locuinţele vor fi reabilitate şi cu bani de la Guvern. Condiţia, aceeaşi, să se facă reabilitarea pe întreaga faţadă a unui bloc. Gerul de la Sfântu Gheorghe îndeamnă oamenii, care, e adevărat, s-au învăţat cu temperaturile foarte scăzute de pe la ei, să găsească soluţii care să le facă traiul un pic mai călduros. N.M.   

blank