Featured, International

Sankt-Petersburg în doliu după atentatul terorist de la metrou

Rușii sunt în stare de șoc după ce a avut loc o explozie puternică la metroul din Sankt-Petersburg. Presa a vorbit inițial de două explozii, însă oficialii ruși de la Comitetul național anti-terorist au venit cu precizarea că ar fi fost vorba de o singură deflagrație.

Explozia a avut loc între două staţii de metrou, în timp ce garnitura se pregătea să oprească. Potrivit anchetatorilor, bomba ar fi fost una artizanală şi conţinea echivalentul a 200 de grame de TNT. Presa locală relatează că dispozitivul avea şrapnel în el, pentru a provoca cât mai multe victime.

Urmările exploziei au fost groaznice. Staţia de metrou s-a umplut de fum, iar haosul s-a instalat în timp ce oamenii se grăbeau către ieşire.

Au intervenit în scurt timp 42 de ambulanţe şi zeci de maşini de pompieri, în timp ce călătorii au fost evacuaţi din toate cele 62 de staţii ale reţelei de metrou ca măsură de precauţie. De altfel, o a doua bombă a fost găsită şi dezamorsată de către echipele de intervenţie.
Un bilanț al atentatului terorist vorbește de 11 morți și 45 de răniți iar autoritățile au decretat trei zile de doliu.

Comisia de Investigații din Rusia a anunțat luni că a deschis un dosar penal în legătură cu explozia de la metroul din Sankt-Petersburg, sub acuzația de act terorist.

blank