Noul Samsung ar putea ajuta compania să iasă în evidenţă

sam-main

Samsung va lansa, în Coreea de Sud, un smartphone cu ecran curbat, modelul Galaxy Round. Terminalul rulează sistemul de operare mobil Android 4.3 de la Google şi are o diagonală a ecranului de 5,7 inci (11,93 cm), potrivit blogului oficial al Samsung.

sam-4

Galaxy Round dispune de un procesor quad-core de 2,3 GHz, are 3 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 32 GB (plus slot pentru card microSD), cameră de 13 megapixeli şi baterie de 2.900 mAh.

Compania a adaptat software-ul de pe telefon pentru a scoate în evidenţă avantajele unui ecran curbat.

sam-3

Noul model ar putea ajuta Samsung, cel mai mare producător global de smartphone-uri, să se diferenţieze de competitori, spune Nicole Peng, analist la firma de cercetare a pieţei Canalys: „Competiţia pe segmentul smartphone este extrem de ridicată, dar inovaţia pe partea hardware a fost limitată. Noul ecran curbat de la Samsung ar putea ajuta compania să se diferenţieze”.

Însă, potrivit lui Peng, este foarte important ca Samsung să îi facă pe consumatori să înţeleagă care sunt avantajele unui astfel de ecran şi cum să-l utilizeze.

Nu se cunoaşte preţul terminalului care va fi prezentat de companie joi.

Citeste si...  ANAF are în plan o aplicaţie pentru cei care nu-şi achită darile