Sâmbăta morţilor, puntea viilor cu morţii
Pe 9 martie – anul acesta, căci această zi nu e fixă, se mută, dar întâmplarea face să fie totodată sărbătoriţi azi şi măcinicii, mucenicii, aceştia având dată fixă în calendar – în sâmbăta de dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, când se lasă la creştini sec de carne pentru Postul Paştelui, în satele de pe la noi se face pomană mare pentru sufletul morţilor. Este, de fapt, împreună cu Moşii de Vară, sărbătoarea celor plecaţi din lumea aceasta în cea de dincolo, cea numită cu dor. Este momentul să ne amintim de toţi moşii şi strămoşii noştri, să împărţim, de sufletul lor, vase cu mâncare, colivă, vin.
Parastas cu emancipare
Orăşenii păstrează – sau nu – tradiţia pomenirii morţilor, în funcţie de educaţie, vremuri, buget, dar în satele româneşti, puţine sunt casele unde nu se pregăteşte masă îmbelşugată de Sâmbăta Morţilor. Din vreme, femeile cumpără farfurii şi căni, linguri sau furculiţe, pe care le împart când vine sărbătoarea în calendar. De fapt, în anii trecuţi, se împărţeau străchini şi linguri de lemn, dar acum, pentru că a pătruns emanciparea şi la ţară, nu mai sunt folosite în gospodării acestea. Ţăranii nu mai mănâncă şi nu mai beau din vase de pământ. Nici laptele nu mai e pus la prins în astfel de oale. Şi, întorcându-ne la pomenirea morţilor: în funcţie de vasele cumpărate, se stabileşte şi meniul. Ciorbă de pasăre, dacă femeia a cumpărat farfurii adânci sau castroane, orez cu friptură, orez cu lapte, sarmale, varză cu cârnaţi, dacă vasul pentru împărţit este mai mic şi plat. De fapt, gama culinară se diversifică de la un an la altul, de la o pomană la alta. Mâncărurile pentru împărţit se racordează la necesităţile şi pretenţiile omului de azi. Dacă se pregătesc bucate cu păsări din curte, acestea sunt tăiate încă de vineri şi puse să fiarbă în oale, la foc mic, în crucea nopţii, ca dimineaţa să fie gata. Dacă se cumpără cârnaţi de la magazin, aceştia se prăjesc dimineaţa, înainte de a pleca la biserică. Vinul se pune, deopotrivă, în căni, pahare sau ceşti de cafea, acestea din urmă fiind la mare căutare în vremea din urmă, pentru că – tot emanciparea, săraca – toată lumea bea acum cafea la ţară. Şi ceştile sunt bine venite la casa omului, căci mai vine câte o cumătră la sfat şi tăifăsuială şi nu poţi să torni cafeaua în pahare… Se mai împart colaci – sau pâine, căci cuptoarele din gospodăriile ţărăneşti au cam dispărut – cozonac şi prăjituri.
Pomelnicul şi coliva
Dar toate acestea nu au nicio valoare fără pomelnicul făcut din vreme şi mersul la biserică şi cimitir, cu coliva. Pe o filă de hârtie, sunt trecute citeţ toate numele morţilor din vechime şi hârtia se dă, contra unei sume de bani, preotului, ca să-i citească pe toţi în biserică. Degeaba face ţăranul pomană de sufletul celor plecaţi, dacă nu citeşte popa numele lor în sfânta biserică. Într-un vas vechi, de preferat vreun ibric găurit de prin gospodărie, se pregăteşte tămâie. Se aprinde de acasă şi, cu lumina şi mirosul de tămâie din ibric, femeile o pornesc dis de dimineaţă către cimitir. Satele par torţe vii în lumina incertă a răsăritului şi tot aerul e îmbibat cu tămâie. De altfel, se spune că la morţi ajunge, nu vasul cu mâncare care se împarte, ci mirosul de tămâie şi aburul mâncării gătite. Coliva, făcută musai cu nucă şi rom, se aşează într-un coş şi, pe tot timpul slujbei, în ea ard lumânări. Trebuie să fie, de sufletul celor plecaţi, şi multă lumină. În biserică, preotul ţine slujbă lungă şi pomeneşte, la rând, toţi morţii satului. În unele locuri sunt sute, în altele mii. Parcă mai multă lume pe dincolo, decât pe aici… Când se ajunge la Veşnica Pomenire, coşurile cu colivă şi sticlele de vin se iau de către gospodine în mână şi peste praful alb de zahăr se toarnă picuri de vin roşu. Acelaşi lucru se face şi ceva mai târziu, în cimitir, unde preotul udă coliva, dar şi mormântul, cu vin. Şi, se spune, morţii se pregătesc, după acest ritual, de ospăţ.
Biserica Creştin Ortodoxă a ales ziua de sâmbătă pentru pomenirea morţilor, pentru că aceasta este ziua în care Iisus Hristos s-a pogorât la iad ca să vestească morţilor izbăvirea lor prin moartea şi Învierea Sa. După sâmbăta morţilor, vine lăsata secului şi intrăm în postul Paştelui.