Featured, Life

Sâmbătă, de Ora Pământului, se stinge lumina in Parlament

Iluminatul interior şi exterior al Palatului Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă, în intervalul 20.30 – 21.30, pentru a marca Ora Pământului, acţiune de mediu iniţiată de World Wide Fund for Nature potrivit news.ro.

Camera Deputaţilor este partener al organizaţiei internaţionale şi sprijină şi participă la acest eveniment chiar de la prima ediţie în România.

Evenimentul „Ora Pământului” a fost organizat, pentru prima oară, pe 31 martie 2007, în Sydney, Australia, când 2 milioane de oameni şi 2.100 de companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: încălzirea globală.

În 2008, „Ora Pământului” a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii. În 2009 şi 2010 campania globală a evoluat, implicând aproximativ 1 miliard de oameni din peste 4.000 de oraşe din întreaga lume. Din 2011, „Ora Pământului” a intrat într-o nouă etapă în care oamenii de pretutindeni au fost îndemnaţi nu numai să stingă lumina, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi.

Peste 180 de ţări şi teritorii se reunesc, în 2019, pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii, dar şi pentru a inspira oameni, comunităţi, companii şi guverne să acţioneze pentru a stopa declinul biodiversităţii.

blank