Showbiz, Stiri

S-a stabilit! Alina Puşcaş nu mai divorţează de Viktor Bieltz!

Cei doi şi-au petrecut a doua „lună de miere” în Thailanda!

Alina3

Nu aduce anul ce aduce ceasul! Zicala este perfect valabilă pentru Alina Puşcaş şi soţul ei, Viktor Bieltz, care, după câteva săptâmâni de pauză în care au locuit separat, au decis să mai dea o nouă şansă mariajului.

Pauza luată le-a prins de minune soţilor Puşcaş – Bieltz. Vedeta Antenei 1 a petrecut Crăciunul alături de soţul ei, perioadă în care se pare că s-ar fi produs şi marea împăcare. Cu toate că iniţial stabiliseră să petreacă Revelionul la mare şi la soare, cei doi au renunţat la plan din cauza mişcărilor politice din Thailanda. Cum situaţia s-a schimbat între timp în zonă, iar Alina şi Viktor s-au regăsit şi au decis să o ia împreună de la capăt, iată că au hotărât, pe ultima sută de metri, să evadeze din ţară şi să îşi încarce bateriile într-o vacanţă exotică. Aşa că noul început i-a prins tot în Thailanda, unde plănuiseră să se distreze cu mult înainte de apariţia problemelor în cuplul lor, probleme legate de faptul că fiecare a pus cariera pe primul plan şi şi-a neglijat partenerul de viaţă.

„Vacanţa în Thailanda ne-am plănuit-o de vreo 4-5 luni. Cred că şi asta a fost o presiune, un stres în plus pentru noi, pentru că nu am mai avut o vacanţă de vreun an şi jumătate, de niciun fel. El era foarte ocupat cu tot felul de proiecte la birou, eu la fel cu cele două emisiuni „Top Chef ” şi „Te cunosc de undeva”, am avut momente în care aproape că nu ne-am întâlnit”, a declarat Alina Puşcaş. Împăcarea ca şi vacanţa au venit la fix, mai ales că de la jumătatea lunii ianuarie, prezentatoarea TV va reveni pe platourile de filmare.

blank