Featured, Social

S-a deschis ambulatoriul de la Spitalul Gomoiu

Primarul General, Gabriela Firea, la inaugurarea noului Ambulatoriu al Spitalului Gomoiu: Am reusit deblocarea si finalizarea unui proiect nefunctional, care era pe punctul de a pierde finantarea europeana. Avem acum unul dintre cele mai bune Ambulatorii din Bucuresti

Primarul General, Gabriela Firea, impreuna cu primarul sectorului 3, Robert Negoita, au inaugurat astazi ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu”, care a fost reabilitat, modernizat si echipat cu fonduri europene, prin „POR Axa 3 – imbunatatirea infrastructurii sociale” si cofinantare din partea Municipiului Bucuresti.

Primarul General, Gabriela Firea: „Inauguram astazi noul Ambulatoriu al Spitalului Gomoiu, o locatie care a fost reabilitata si modernizata cu fonduri europene si care in acest moment este unul dintre cele mai bune Ambulatorii din Bucuresti.
Pana in anul 2011 in aceasta cladire functiona Sectia de Recuperare Neuropsihomotorie a Spitalului Clinic de Copii “Dr.Victor Gomoiu”, insa cladirea, fiind realizata in 1965, avea numeroase avarii si era degradata.
In 2011 Primaria Municipiului Bucuresti a implementat un proiect cu fonduri din Regio – POR 2007-2013 insa, la momentul preluarii mandatului, am aflat ca proiectul tehnic avea lipsuri majore, care impiedicau functionarea: nu continea bransamentele, nu continea alte amenajari esentiale. Pe scurt, nu era un proiect functional. Eram pe punctul de a pierde aceasta finantare, dar gratie eforturile echipei mele am reusit sa finalizam in sfarsit acest proiect. Concret, lucrarile erau executate in proportie de 85% la finalul anului 2015. Pana in iulie 2016 nu a fost realizat nici un demers sau progres. Am rezolvat aceste probleme, precum si pe cele privind aparatura medicala sau personalul medical necesar. Am creat astfel locuri de munca pentru medici, asistente si personal auxiliar si nu vorbesc de posturi pe hartie. Valoarea finala a proiectului a fost de peste 1,6 milione euro, din care 1,5 milioane euro din fonduri nerambursabile si cofinantare de la bugetul local de aproximativ 133.000 euro”.

Primarul General, Gabriela Firea a mai declarat ca va avea o serie de discutii cu directorul spitalului, dr Doina Plesca, precum si cu ALPAB, pentru amenajarea unui loc de joaca si a unei gradinini pentru copiii si parintii care vin in incinta unitatii medicale.

Directorul Spitalului, dr. Doina Anca Plesca, a multumit Primarului General pentru deblocarea acestui proiect, foarte important pentru Bucuresti si pentru Romania, iar Primarul sectorului 3, Robert Negoita a declarat la randul sau ca: „Ma bucur cand exista investitii de buna calitate in sectorul 3. Multumim Primariei Generale si Comisiei Europene ca au facut aceste investitii aici, in cel mai mare sector din Capitala”.

DETALII PROIECT

In prezent, in noul ambulatoriu sunt 11 cabinete functionale, in care isi desfasoara activitatea 12 medici specialisti, un psiholog, un kinetoterapeut si 14 asistenti medicali.
Au fost infiintate 3 cabinete medicale noi: dermatologie, oftalmologie si ortopedie si exista cabinete de pediatrie, ORL, neurologie pediatrica, neuropsihiatrie infantila, psihologie/logopedie, endocrinologie, ginecologie infantila, alergologie si imunologie, oftalmologie, ortopedie, dermatologie.
Exista totodata un punct de recoltare probe biologice dotat la standarde moderne, compartiment sterilizare, o sala pentru kinetoterapie.
De asemenea, a fost creat un compartiment de tomografie computerizata

Au fost realizate:

· lucrari de reabilitare si consolidare a cladirii ambulatoriului integrat (lucrari de arhitectura, lucrari de rezistenta, lucrari de instalatii, izolatii)
· lucrari de modernizare ce cuprind recompartimentari conform circuitelor si fluxurilor medicale aprobate (inclusiv pentru accesul si deplasarea persoanelor cu dizabilitati in imobil), finisaje specifice unitatilor sanitare, desfacerea si executarea instalatiilor conform structurii noi de functionare propuse.
· dotari cu echipamente tehnologice si medicale specifice, inclusiv mobilier pentru cabinetele medicale nou infiintate (dotari cladire, mobilier specific pentru dotarea infrastructurii serviciilor de sanatate, dotari de specialitate cu echipamente si aparatura medicala). Printre acestea un aparat CT performant.

Rezultate estimate:

· Cresterea accesibilitatii pacientilor – copii cu diverse afectiuni, cu varste cuprinse intre 0 si 18 ani – cresterea cu 50% a numarului pacientilor tratati anual (de la 19.580 la 29.370);
· Nu vor mai fi pacienti redirectionati la alte spitale;
· Timpul de diagnosticare scade cu 50%, de la 40 de min la 15-20 minute;
· Cresterea specializarilor medicale;
· Noi locuri de munca;
· Cresterea eficientei energetice a cladirii.

blank