Actualitate, Featured

S-a decis: Primăria dă 500 de lei pe lună celor care își folosesc autoturismul în comun cu alte persoane

S-a decis in Consiliul General al Capitalei a adoptat proiectul prin care cei ce vor folosi mașina personală, la comun, vor primi 500 de lei lunar.
Consiliul General al Capitalei a adoptat în şedinţa de joi proiectul de hotărâre care vizează un decont lunar de până la 500 de lei pentru grupurile de utilizatori din regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov care folosesc în comun autoturismul proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor cu destinaţia Municipiul Bucureşti.

Proiectul, adoptat cu 28 de voturi pentru, 19 împotrivă şi o abţinere, fusese respins în şedinţa CGMB din 18 octombrie.

Programul ‘Stimularea mobilităţii şi decongestionarea traficului din Municipiul Bucureşti’ va avea mai multe direcţii de acţiune. Prima propunere vizează stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care un grup de utilizatori din regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov folosesc în comun autoturismul proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor regulate a persoanelor care au aceeaşi direcţie de deplasare, cu destinaţia Municipiul Bucureşti.

A doua măsură vizează stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinţii elevilor unităţilor de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, pot folosi în comun autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituţiile de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot.

A treia măsură se referă la înfiinţarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice-electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetăţeni pentru deplasare în Municipiul Bucureşti.

De asemenea, alte două direcţii de acţiune urmăresc: înfiinţarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze şcolare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar şi secundar pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi înfiinţarea unui sistem municipal de bike-sharing dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosit de cetăţeni pentru deplasarea în oraş.

Pentru punerea în aplicare a măsurilor care vizează înfiinţarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze şcolare şi încurajarea unor asocieri voluntare prin care părinţii să folosească în comun autoturismul în vederea transportului copiilor la şcoală, inspectoratele şcolare implicate vor fi informate despre posibilitatea aplicării acestui program şi se va solicita sprijinul şi aprobarea pentru ca în cadrul unităţilor de învăţământ care vor să participe la acest program să se poată desfăşura activităţi de informare a părinţilor, cadrelor didactice şi copiilor, privind posibilitatea aplicării acestui program.

blank