Actualitate

S-a aflat cine a pornit războiul între DNA și SIE. Kovesi a luat foc

Omul de afaceri Horia Simu a fost trimis în judecată de către DNA si se pare că în jurul controversatului om de afaceri se vorbește nu doar de un simplu caz de corupție, ci mai mult de atât. Se pare că Horia Simu este cel care ar fi pornit războiul între DNA și Serviciul de Informații Externe.

Laura Codruța Kovesi nu s-a pronunțat de-a lungul timpului despre anumite cazuri concrete în ieșirile sale publice, dar în cazul Horia Simu, șefa DNA a avut o intervenție publică care a dat naștere unui scandal monstru cu SIE.

”Aş pleca de la un exemplu concret. Dacă credem că se pot cumpăra proprietăţi imobiliare în Franţa cu suma de peste 6,7 milioane de euro şi niciun ofiţer de informaţii să nu afle de acest lucru, niciun oficiu de informații să nu se împiedice de această informaţie… Mi-e greu să cred acest lucru. Este ilegal să deţii o astfel de informaţie şi să nu sesizezi DNA”, a susținut Kovesi.

Horia Simu este cel care trimite DNA în curtea fostei Administrații Prezidențiale, din perioada Traian Băsescu. Procurorii DNA susțin că Horia Simu a fost ajutat de un consilier de stat din Administrația Prezidențială să obţină, în anul 2011, despăgubiri nelegale de la ANRP pentru un teren din municipiul Constanţa. Este vorba despre Daniel Moldoveanu – șeful Comunității Naționale de Informații, adică omul care centralizează activitatea tuturor serviciilor de informații din România.

blank