Vladimir Putin sare în ajutorul lui Donald Trump care s-a infectat cu virusul SARS CoV-2. Un oficial rus a anunțat că Rusia se oferă să îl vaccineze pe preşedintele american cu Sputnik-V, vaccinul rusesc aflat într-o fază avansată de testare, scrie Mediafax.

Rusia se oferă să-l vaccineze pe Donald Trump după ce acesta a fost testat pozitiv. Şeful Institutului Gamaleya, care a dezvoltat vaccinul Sputnik-V, a făcut anunţul. „Dacă îşi vor întoarce oficial faţa către autorităţile din Rusia, îi vom putea ajuta”, a spus Alexander Gintsburg, şeful Intitutului Gamaleya.

Vaccinul, care a primit numele după satelitul care a ajuns în Spaţiu în 1957, este în faza a treia de testare. Acesta lucru s-a datorat intervenţiei lui Vladimir Putin. Până pe 11 august când a fost anunţat de preşedintele rus, vaccinul Sputnik V era unul dintre multele proiecte din întreaga lume. A primit însă aprobare după teste pe 80 de persoane, majoritatea personal militar. Acum a ajuns şi în afara ţării, în Belarus. Până la finalul lunii octombrie va fi publicat un raport parţial după faza a treia de testare.

„În ciuda faptului că timpul a fost destul de scurt, ne-am asigurat că respectăm toate procedurile de siguranţă. Vreau să subliniez că testele pentru vaccin au loc în mai multe centre, în special în Rusia. Noi avem un grup de 100 de voluntari,” a explicat Dmitry Pinevich, ministrul Sănătăţii din Belarus.

Rusia nu este singura ţară în faza treia a testării unu vaccin. Conform New York Times, sunt 11 vaccinuri ajunse în această fază, însă doar cinci sunt aprobate pentru a fi folosite limitat. Unul dintre vaccinuri este cel rusesc, iar celelalte sunt la instituții din China.

Donald și Melania Trump au coronavirus
Președintele SUA Donald Trump, 74 de ani, a anunțat că este infectat cu coronavirus. Într-un mesaj pe Twitter, el a anunțat că și soția sa, Melania, a ieșit pozitivă în urma testării.

Citeste si...
Un fost ofițer CIA, arestat pentru că spiona pentru China