Actualitate

Rusia se leagă de americani din pricina scutului anti racheta din România

Rusiei nu i-a picat bine deloc punerea în funcțiune a scutului anti rachetă de la Deveselu și acum se leagă de americani. Rusia acuză o încălcare grava a Tratatului privind rachetele cu rază mică și medie de acțiune pe motiv că la Deveselu există și sisteme de lansare Mk 41 care mai sunt folosite pe navele de război ale Statelor Unite iar cu ajutorul acestora pot fi folosite și rachete Tomahawk.

Rusia anunta ca poate penetra scutul antiracheta american
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, a spus: „Am exprimat nu o dată punctul de vedere rus şi evaluările ruse cu privire la planurile antirachetă ale SUA şi am subliniat că ele contravin obiectivelor de întărire a securităţii şi stabilităţii internaţionale. Cu toate acestea, SUA şi aliaţii lor continuă cu tenacitate să pună în aplicare acest program destabilizator şi periculos, iar argumentele folosite sunt din ce în ce mai puţin realiste.”

Aceasta a continuat: „În data de 18 decembrie a fost anunţată încheierea lucrărilor de construcţie în localitatea Deveselu din România. După testarea şi reglarea tehnicii obiectivul se va plasa la nivelul de pregătire operativă în prima jumătate a lui 2016. În acest fel, se va încheia a doua etapă din abordarea adaptată a desfăşurării de elemente ale scutului american antirachetă în Europa. În componenţa complexului antirachetă stabilit în localitatea indicată (Deveselu) intră sisteme de lansare universale Mk 41, care sunt folosite pe navele Flotei militar-maritime a SUA, atât pentru lansarea de rachete de interceptare, cât şi de rachete cu rază medie de acţiune Tomahawk”, a mai spus Maria Zaharova.

blank