Featured, International

Rusia, în alertă. Investighează tipul de ventilator trimis americanilor, după incendiile din spitale, care au ucis 6 oameni

Moscova a început să investigheze securitatea unui ventilator medical fabricat în Rusia, aparat trimis și în Statele Unite, după ce șase persoane au murit în incendii în spitale care ar fi implicat două astfel de mașini, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Cinci persoane au murit marți la un spital din St Petersburg – inclusiv patru într-o unitate de terapie intensivă pentru coronavirus, potrivit unui avocat local. O sursă a declarat agenției de știri TASS că incendiul a izbucnit după ce un ventilator – folosit pentru a ajuta pacienții grav bolnavi de COVID-19 să respire – a izbucnit în flăcări în secție.

Un incendiu similar – provocat de același model de ventilator, potrivit unei surse TASS – a ucis sâmbătă o persoană într-un spital din Moscova.

Roszdravnadzor, instituția care supraveghează sistemul de asistență medicală din Rusia, a declarat că va verifica calitatea și siguranța ventilatoarelor din cele două spitale, iar spitalul din St Petersburg a spus că nu va mai folosi modelul în cauză. Producătorul a îndemnat totuși oamenii să nu tragă concluzii grăbite.

Modelul în cauză, Aventa-M, s-a numărat printre cele trimise în Statele Unite la începutul lunii aprilie, pentru a ajuta sistemul medical să facă față epidemiei de coronavirus și este realizat de o firmă aflată sub sancțiunile SUA.

Uzina UPZ din Chelyabinsk, la 1.500 km la est de Moscova, a confirmat că Aventa-M este unul dintre produsele sale.

„Nu avem date oficiale despre dispozitivele care au fost instalate în zona incendiului (St Petersburg)”, a adăugat o purtătoare de cuvânt.

Rusia este destul de bine aprovizionată cu ventilatoare și și-a sporit producția internă de la izbucnirea epidemiei.

Experții în date și unii medici spun că multe mașini utilizate în afara orașelor mari ale Rusiei sunt vechi – dar TASS a spus că ventilatorul din St Petersburg este nou și a fost instalat luna aceasta.

Concernul KRET, care controlează UPZ, a declarat că ventilatoarele sale au trecut toate testele necesare și au fost folosite de unitățile medicale din Rusia din 2012 fără probleme de securitate.

„Analizăm diferite scenarii: starea rețelei (electricitate), infrastructura instituțiilor medicale, echipamentele medicale și respectarea normelor de securitate la incendiu”, se arată într-un comunicat. Rusia a raportat 232.243 de cazuri de coronavirus nou și 2.116 de decese.

 

blank