Featured, International

Roxana Mărăcineanu românca din Guvernul Franței, într-o situație dificilă

Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor, a trecut prin momente tensionate pe stadionul „Bauer” din localitatea Saint-Quen, din Franța, unde a fost prezentă la meciul dintre Red Star, echipa locală, și Quevilly.

Potrivit publicației Le Point, suporterii prezenți pe stadion au început să o jignească pe Roxana Mărăcineanu, urlând și țipând: „Toată lumea urăște ministrul” și „Aici, nu este nimeni de partea lui Macron, așa că urcă-te în mașină și pleacă”.

La pauza meciului, fosta campioană europeană și mondială la 200 metri spate a încercat să discute cu unul dintre contestatari printre gratiile gardului, însă atmosfera s-a încins și mai tare, iar suporterii au început să arunce cu apă. În cele din urmă, Roxana Mărăcineanu a plecat de la stadion.

„S-a format un efect de turmă, s-a înrăutățit situația, la fel ca în momentele când se striga demisia lui Macron, astfel că poliția a decis ca aceasta (n.red. – ministrul francez al Sporturilor) să plece de la stadion”, au mai notat jurnaliștii francezi.

Roxana Mărăcineanu a oferit o declarație celor de la Le Parisien, cărora le-a explicat motivul din cauza căruia a fost prezentă pe stadion, la meci: „Am fost chemată de o persoană care avea un mesaj politic de transmis. Am venit aici pentru a vorbi cu cei de la club, pentru că aceștia sunt oameni care apără valorile în care mă identific și eu. E situat la doar câțiva pași de inima Olimpiadei pe care Parisul o va organiza în 2024 și vreau să îi susțin. Mă voi întoarce …”.

Ministrul trebuia să meargă să viziteze o pârtie de ski care va găzdui Campionatul Mondial, în Val-d’Isère, în acest weekend, dar a fost obligată să anuleze vizita din cauza unei greve la SNCF.

blank