Economic, Stiri

Rovana Plumb: Pensiile, salariile şi indemnizaţiile de handicap vor mărite şi în 2015

Creşterea pensiilor şi salariilor continuă şi anul viitor, asigură Rovana Plumb. În emisiunea „România la raport” de la România TV, ministrul Muncii a anunţat că vor fi majorate şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap cu cel puţin 16%.

rovana plumb

Pe lângă indexarea tuturor pensiilor la început de an, 2015 vine şi cu o majorare suplimentară de venit pentru un sfert de milion dintre pensionari, informează România TV. „Cu certitudine ea va intra în aplicare de la începutul lui 2015. Este vorba de cei 250.000 de pensionari pentru care s-a recalculat până acum. Este vorba despre un venit suplimentar aferent la 10 luni de zile şi va fi pus în aplicare din ianuarie 2015”, a spus ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Guvernul promite şi indexarea salariilor pentru profesori şi medici, dar încă nu a stabilit cuantumul creşterii.

„Lucrăm cu ministerul finanţelor pentru a stabili nivelul de creştere al salariilor din sistemul bugetar. Nu aş vrea să avansez o cifră, ieri am avut întâlnire cu sindicatele din invăţământ”, a precizat Rovana Plumb.

În plus, după o pauză de 6 ani, vor fi majorate substanţial şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap.

„Începând cu ianuarie 2015, indemnizaţiile persoanelor cu handicap vor fi majorate cu rata inflaţiei. Cea mai mică indexare, cel mai mic nivel va fi de 16%”, a mai spus ministrul muncii.

Pe lângă indexări, executivul plănuieşte să continue şi anul viitor creşterea salariului minim.

blank