Actualitate, Stiri

Rovana Plumb: creşteri salariale de la 1 ianuarie 2016

În jur de două milioane de bugetari ar putea beneficia de creşteri salariale începând cu 1 ianuarie 2016, în urma revizuirii Legii salarizării unitare, a estimat, joi, ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Rovana Plumb: În jur de două milioane de bugetari ar putea beneficia de creşteri salariale de la 1 ianuarie 2016 482

Potrivit acesteia, s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai ministerelor Muncii, Finanţelor, Dezvoltării şi Administraţiei pentru a lucra la acest proiect.

„Deocamdată, noi am constituit un grup de lucru format din Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării și al Administrației, astfel încât să vedem cum putem să reuşim ca, de la 1 ianuarie 2016, salarizarea în sectorul bugetar să fie una corectă. În momentul în care vom avea o formă finală în urma discuţiilor vom putea veni cu mai multe clarificări”, a declarat ministrul Rovana Plumb.

Ea a precizat că în prezent există o suprapunere a claselor de salarizare, după ce a crescut salariul minim pe economie la 975 de lei.

„Cert este că în momentul de faţă avem o suprapunere a claselor de salarizare ca urmare a unei măsuri bune, benefice pentru toţi salariaţii din România: creşterea salariului minim pe economie, care, după cum bine ştiţi, acum este de 975 lei, iar de la 1 iulie va fi 1.050 de lei şi, bineînţeles, cele două sectoare bugetare foarte importante — sănătatea şi educaţia unde, începând cu 2014, am prevăzut creşterile de salarii, aşa cum ne-am angajat”, a explicat şeful de la Muncă.

Întrebată dacă există vreo estimare cu privire la numărul de salariați care ar putea beneficia de salarii majorate de la 1 ianuarie 2016, Rovana Plumb a răspuns: „Până la sfârşitul anului, în funcție de cum vom prognoza și pentru 2016, în jur de 2 milioane de persoane”.

blank