Actualitate

Romaniţa Iovan, nu l-a uitat pe Adrian Iovan

Fosta soție pilotului Adrian Iovan, dispărut în tragedia din Apuseni de acum doi ani, nu a uitat de cel care i-a fost alături atâta timp și i-a daruit și un fiu. Romanița s-a ocupat de toate obiceiurile creștinești încă de la dispariția fostului său soț.

parastas-iovan-1-300x198_05315000
Astfel, la doi ani de la accidentul aviatic, Romanița Iovan a mers alături de câțiva prieteni apropiați la locul tragediei. Aceasta s-a întâlnit și cu localnicii Horea și au urcat sâmbătă pe Vârful Petreasa, locul în care pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion și-au pierdut viața în urmă cu doi ani.
Slujba religioasă a avut loc la troița și altarul bisericesc numit “Lumea văzută din cer”, ridicate de moți la puțin timp după accident.
Este cel de-al patrulea parastas pus de Romanița Iovan de la trecerea în neființă a fostului soț. Primul a avut loc la 40 de zile de la tragedie iar al doilea la 6 luni, când slujba de la locul accidentului a fost oficiată de ÎPS Irineu, al treilea înurmă cu exact un an și cel de astăzi.

blank