Actualitate, Featured

Români din Belgia se mobilizează în ajutorul tânărului rănit în explozia de la Piatra Neamţ

Conaţionalii din Belgia, ţara în care va fi tratat Romani cei din diaspora strâng    fonduri, inclusiv pe reţelele de socializare şi caută cazare în apropierea spitalului unde va fi tratat tânărul pentru familia acestuia. În mai puţin de câteva ore, postarea avea sute de share-uri şi zeci de comentarii, în care oamenii se angajau să doneze.

Povestea lui Alexandru, tânărul care a reuşit în mod miraculos să se salveze din incendiul care a izbucnit în urma unei explozii dintr-un bloc din Piatra Neamţ a impresionat românii din Diaspora. Astfel, conaţionalii din Belgia, ţara în care va fi tratat tânărul care are arsuri pe mai mult de 65% din corp, au pornit o campanie umanitară, pentru ca bărbatul să beneficieze de cel mai bun tratament şi de ultimele tehnologii în domeniul medical.

Deputatul PNL Pavel Popescu a povestit pe Facebooc cum în noaptea anterioară transferului în Belgia tânărul ars a intrat în operaţie şi în paralel s-a făcut o „celulă de criză” pe reţeaua de socializare Whatsapp din care făcea parte şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Cel mai dificil moment al situaţiei de criză a fost atunci când s-a descoperit că plăţile anterioare către spitalul din Charleroi nu au fost efectuate şi că managerul unităţii a afirmat căp nu acceptă pacientul decât după ce se virează sumele datorate de statul român. La acest punct s-a implicat premierul Viorica Dăncilă, care a semnat ordinele de plată.

”Asistenta (nr. a premierului) mă întreabă despre speţă. Îi spun că Sorina Pintea (MS), nu poate rezolva problema decât cu ajutorul premierului. Viorica Dăncilă ia legătura cu Sorina Pintea, îi dă OK-ul pentru plată (peste capul birocraţiei care da, ne omoară cu zile). Sorina Pintea mă sună şi îmi spune: “am rezolvat, fac a doua plată. Premierul a spus să vă mulţumesc”, a scris acesta pe Facebook.

Unul dintre iniţiatorii campaniei, Cornel Radu-Loghin, a postat pe Facebook un mesaj despre această acţiune umanitară, prin care solicită şi cazare în apropierea spitalului pentru tatălui tânărului, care va avea grijă de copilul său internat în Charleroi.

”Căutăm cazare în Charleroi, cât mai aproape de Grand Hôpital De Charleroi – I.m.t.r., Rue de Villers 1, 6280 Loverval, Belgium! Această cerere este pentru tatăl lui Alexandru Băiaşu, tânărul de 29 de ani, victima a incendiului din Piatră Neamţ, transferat ieri la acest spital. În acest moment, domnul Ionel Băiaşu a primit o camera la subsolul spitalului, o camera folosită de medicii de gardă, dar este o soluţie temporară. Va trebui să fie acolo, alături de Alexandru, săptămâni bune de acum înainte. (…) Vom publica periodic ce donaţii s-au făcut, cu păstrarea confidenţialităţii datelor personale a donatorilor”, a scris pe pagina sa de Facebook Cornel Radu-Loghin, unul dintre iniţiatorii campaniei.

 

 

blank