Economic, Featured

Românii au cumpărat în august cu aproape 30% mai puţine locuinţe decât în aceeaşi lună a anului trecut

Numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în luna august în România a fost de 40.576, cu 29% mai mic decât în aceeaşi lună a anului trecut, arată datele transmise vineri de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

În august 2017, numărul tranzacţiilor a fost de 56.986.

”În luna august 2018, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 40.576 de imobile. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în cea de-a opta lună a acestui an este cu 16.410 mai mic faţă de luna august 2017”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2018, în Bucureşti – 6.381, Ilfov – 2.495 şi Timiş – 2.432. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Caraş-Severin – 290, Gorj – 157 şi Olt – 138.

blank