Actualitate, Featured

România va cumpăra elicoptere de atac. America și Europa luptă pentru a obține contractul

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, și șeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, au fost în vizită în Statele Unite, pregătindu-se să lanseze programul de achiziție pentru noile elicoptere de atac dorite de Armata Română.

Guvernul României a început procedura de evaluare în vederea alegerii unui nou tip de elicoptere militare, care vor fi destinate Armatei Române.

În cadrul acestui proces de evaluare, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, împreună cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, au fost, acum câteva zile, în Statele Unite.

Delegația română a vizitat și sediul firmei Bell Helicopter – unul dintre cei mai mari producători de -elicoptere din lume. Delegația română a vizitat Centrul Advanced Vertical Lift al companiei americane, iar ministrul Fifor și CEO-ul Bell, Mitch Snyder, au discutat despre posibilitățile de colaborare cu armata și cu industria de apărare românească, „cu accent pe două dintre elicopterele Bell, AH-1Z Viper și UH-1Y Venom”, precizează un comunicat al firmei americane.

Potrivit acesteia, “elicopterul de atac AH-1Z Viper și cel utilitar UH-1Y Venom au în comun 85% din -componentele de bază. Prin această caracteristică se îmbunătățesc -capacitățile de dislocare și mentenanță, se reduc cerințele de formare și amprenta logistică dintre cele două platforme, ceea ce conduce la o reducere a costurilor totale ale ciclului de viață în ceea ce privește achiziția, -operațiunile, întreținerea și suportul”.

 
 

Ambele modele pot funcționa în medii extreme, din zona arctică până în cea deșertică, îndeplinind specificațiile stricte ale Forțelor Navale americane (US Navy) și rezistând foarte bine la coroziune. Spre deosebire de situația din Armata Română, în Statele Unite toate categoriile de trupe (terestre, navale, aeriene, infanterie marină, forțe speciale) au în dotare elicoptere.

Pe de altă parte, în SUA, delegația română ar fi avut discuții și cu alte două companii din industria de armament – Boeing și Lockheed Martin, care, de asemenea, pot livra elicoptere militare.

Ce beneficii va avea industria românească

Partea română nu a început oficial procesul de selecție pentru compania care va vinde României noile elicoptere militare. Totuși, încă de acum două luni, ambasadorul României în SUA, George Cristian -Maior, declara că au loc „discuţii serioase’’ cu compania Bell, în vederea producerii în România de elicoptere destinate Armatei Române. La acel moment, MApN preciza că programul de achiziție va urmări „implicarea industriei naţionale de apărare în producerea şi menţinerea în stare operaţională a acestora”.

Elicopterele militare vor fi cumpărate fie prin licitaţie, fie prin “negociere fără publicare prealabilă”, fie printr-un acord de tip “Guvern la Guvern”. Dacă partea română va alege această ultimă variantă, producătorul elicopterelor ar putea fi exceptat de la obligațiile de offset, care sunt menite să asigure comenzi pentru industria românească.

O asemenea variantă a creat însă nervozitate în rândurile altor mari companii, care se tem că nu vor putea participa la procedura de selecție. Firma europeană Airbus Helicopters a sugerat chiar că ar închide linia de asamblare pe care o deține la Ghimbav (județul Brașov) dacă Armata Română nu-i va oferi o comandă de cel puţin 16 elicoptere multirol.

blank