Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1,3% în luna decembrie 2019, în creştere comparativ cu 1% în luna noiembrie, şi de 1,6% în Uniunea Europeană, de asemenea în creştere comparativ cu 1,3% luna precedentă, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Ungaria şi România, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), informează Agerpres.

Comparativ cu situaţia din luna noiembrie, rata anuală a inflaţiei în luna decembrie a scăzut în doar două state membre, a rămas stabilă în alte trei state şi a crescut în 23 de ţări membre UE, inclusiv în România de la 3,8% până la 4%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în Ungaria (4,1%), România (4%), Cehia şi Slovacia (ambele cu 3,2%) iar cele mai scăzute în Portugalia (0,4%), Italia (0,5%) şi Cipru (0,7%).

În cazul României, cifra publicată de Eurostat este identică cu cea publicată marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit căruia rata anuală a inflaţiei a urcat la 4% în luna decembrie a acestui an, de la 3,8% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,08%, cele nealimentare cu 3,31% iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,16%.

Citeste si...  Tăriceanu: o ușoară inflație este benefică

Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 3,8%, de la 4,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul lui 2019 şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru sfârşitul acestui an, a anunţat, pe 8 noiembrie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) estimează, în Prognoza de toamnă 2019 publicată pe 27 noiembrie, că procesul de dezinflaţie va continua pe fondul epuizării excesului de cerere de consum, iar inflaţia medie anuală va ajunge la 2,6% în anul 2023, de la 3,8% în 2019.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în sus estimările privind preţurile de consum în România în acest an, până la o creştere medie anuală de 4,2%, faţă de un avans de 3,3% preconizat în primăvară, în timp ce în 2020 preţurile ar urma să urce cu 3,3%, faţă de o majorare de 3% cât estima în primăvară.

ungaria , uniunea europeana , inflatie , eurostat romanie