România
Actualitate, Featured

România se apropie de un bilanț total de 700.000 de cazuri de coronavirus

Încă 2.156 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în România în ultimele 24 de ore, după efectuarea a aproape 15.000 de teste.

Până astăzi, 17 ianuarie, în România, au fost confirmate 693.644 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

622.414 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 17.221 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.01.2021 (10:00) – 17.01.2021 (10:00) au fost raportate 57 de decese (41 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani.

55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.552. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.164.549 de teste RT-PCR și 43.083 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.524 de teste RT-PCR (6.529 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.995 la cerere) și 3.392 de teste rapide antigenice.

blank