Sport

România s-a distrat cu Georgia și pleacă cu un moral bun la Euro 2016

România a a avut un ultim meci de pregătire înainte de Euro 2016 și a înfruntat Georgia. Partida s-a disputat în fața propriilor suporteri, pe Național Arena și se pare că a fost mai mult un meci de refacere a moralului.

Tricolorii s-au distrat practic cu georgienii și au deschis scorul foarte rapid. Greșelile din apărarea georgienilor au fost speculate de tricolori. În minutul 2, România conducea cu 2-0 după ce Adi Popa a profitat de o greşeală uriaşă în minutul 1 şi a deschis scorul, pentru ca un minut mai târziu căpitanul georgienilor să trimită în proprie poartă o centrare a lui Raţ.

Prima repriza a fost dominată copios de România. În cea de de-a doua repriză greșelile au continuat în apărarea georgiană. Nicuşor Stanciu a scăpat singur spre poartă şi a marcat al patrulea gol în primele sale cinci meciuri la naţională.

Georgienii au dat semne de revenire după autogolul lui Moţi, cel care s-a plasat prost la o centrare şi l-a păcălit pe Tătăruşanu. Însă revenirea a durat puţin, pentru că Alexandru Chipciu a scăpat singur cu portarul şi i-a pasat lui Torje onoarea de a face 4-1. Până în final, după o nouă fază norocoasă, Keşeru a făcut 5-1 cu un şut deviat.

blank