Roboţii industriali şi învăţarea automată se află în topul preferinţelor companiilor care aleg să implementeze inteligenţa artificială (AI) în activitatea lor, arată un studiu efectuat de compania de consultanță Deloitte.

Dintre cele 250 de companii care au luat parte la studiu, 59% au menţionat roboţii industriali ca tipul de inteligenţă artificială implementat. Şi, cu un procentaj de 58%, învăţarea automată se află pe locul doi – învăţarea automată având rolul dezvoltării de algoritmi şi de metode ce permit unui sistem informatic să înveţe algoritmi, date sau reguli.

Procesarea sau generarea limbajului natural a fost adoptată de 53% dintre respondenţi, sistemele expert – utilizate la problemele de algoritmică deterministică – de 49%, iar reţele neuronale profunde – utilizate în prediciţii de serii temporale, recunoaştere de tipare sau de voce – de 34% dintre respondenţi.

Nu în ultimul rând, 34% dintre respondenţi au precizat că au adoptat roboţi propriu-zişi.

Citeste si...  Ninel Peia: ”Cum ne-o trag sorosiştii pe banii noştri”

Printre beneficiile aduse de AI activităţii lor, companiile au menţionat optimizarea operaţiunilor de afaceri, conceperea de produse noi, pătrunderea pe noi pieţe, acordarea unui grad de libertate mai mare angajaţilor pentru urmărirea de activităţi creative, reducerea personalului (şi, implicit, a costurilor) şi altele.

Studiul a mai evidențiat că firmele care adoptă inteligenţa artificială încă din faza timpurie a dezvoltării se aşteaptă să transforme atât alte companii, cât şi restul industriei.

Compania Deloitte a efectuat studiul pe un eşantion de 250 de companii care au adoptat AI într-o formă sau alta. Toate companiile au un număr de angajaţi de cel puţin 500 de persoane, iar jumătate dintre ele au peste 5.000, iar domeniile în care activează sunt cel tehnologic, media, telecom, cel al produselor financiare, al serviciilor financiare sau al industriei.