Robert Negoiţă
Actualitate, Featured

Robert Negoiţă îl acuză pe Barna că taie bugetele sectorelor

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, îl acuză pe vicepremierul Dan Barna, copreşedintele USR PLUS, că a modificat proiectul de lege privind bugetul de stat, tăind banii de la Sectoarele 3, 4, 5 şi 6 pentru a-i duce la Sectoarele 1 şi 2, transmite Agerpres.

„Aş vrea să-l întreb pe domnul Barna, preşedintele USR, care înţeleg că a insistat foarte mult să fie tăiaţi bani nu doar de la Sectorul 3, ci şi de la 4, 5 şi 6, să-i ducă la Sectorul 1 şi la Sectorul 2 (…) Care este argumentul? Eraţi foarte supărat pe PSD, care duce banii acolo unde au primari, că fac favoritisme pe clientelă politică, că dumneavoastră faceţi un alt fel de politică.

Reflectaţi şi dacă nu găsiţi un răspuns serios, un argument pentru care să faceţi o astfel de ticăloşenie, reveniţi-vă şi repuneţi în Legea bugetului prevederile care au fost puse în dezbaterea publică, pentru că este cât de cât mai normal decât ce vreţi să faceţi dumneavoastră acum”, a transmis Robert Negoiţă, într-un mesaj publicat, luni, pe Facebook.

În opinia lui Negoiţă, modificările la proiectul de buget au fost făcute „noaptea, ca hoţii”.

„După ce a stat în transparenţă, au venit modificările. Noaptea, ca hoţii, aşa, în care speraţi că nu o să se prindă nimeni şi doar o să ne trezim fără bani, când e prea târziu şi oricum nu mai comentează nimeni, că ce rost are? Dar noi am văzut, noi ne-am prins. Cum, domnul Barna, aşa ticălos să fiţi? Cum? În halul ăsta aţi ajuns să ne puneţi ca momeală un buget normal în dezbatere publică şi după dezbatere publică să-l modificaţi noaptea, ca hoţii?

Domnul Orban, cum puteţi accepta aşa ceva? Domnul Cîţu, cum e posibil aşa ceva, cu condeiul dumneavoastră să faceţi asemenea nenorociri? Ce spuneţi dumneavoastră, că aţi câştigat alegerile, USR şi PNL, în tot Bucureştiul, inclusiv în sectoarele 3, 4, 5 şi 6? Cum explicaţi dumneavoastră oamenilor care v-au votat?”, a spus Robert Negoiţă.

Potrivit acestuia, Dan Barna ia banii de la săraci să-i ducă la bogaţi.

„Iată un Robin Hood puţin plecat de acasă, care nu ia de la bogaţi să dea la săraci, ci ia de la săraci să dea la bogaţi, pentru că, fără această modificare, Sectorul 1 oricum are cel mai mare buget din Bucureşti, chiar dacă are cea mai mică populaţie. Faţă de Sectorul 3, Sectorul 1 are pe cap de locuitor un buget mai mult decât dublu înainte de această modificare”, a adăugat Robert Negoiţă.


blank