Featured, Showbiz

Rita Ora și-a modificat grosolan o poză pe Instagram, iar fanii au criticat-o rapid

Rita Ora a fost forțată să șteargă și să își reposteze o fotografie care la început s-a vrut sexy, după ce fanii au acuzat-o că și-a photoshopat poza, scrie Daily Mail.

Una dintre cele mai cunoscute artiste ale momentului a vrut sa le arate fanilor că se prezintă într-o condiție fizică impecabilă. Astfel, îmbrăcată sumar, într-un sutien tip sport de culoare albă și cu niște pantaloni mulați, Rita Ora și-a făcut câteva instantanee în timpul unor exerciții, pe care le-a împărtășit apoi cu cei peste 16 milioane de fani de pe rețeaua de socializare.

Dar fanii au taxat-o pentru o „fereastră elastică” care a apărut în fundalul imaginii sale.
blank

Cu toate acestea, mai târziu a repostat o versiune nephotoshopată în care fereastra apărea dreaptă.

„Ce bine că ai reparat fereastra din spate”, i-a scris un fan.

„Ești frumoasă, nu te mai modifica”, i-a scris un altul.

Probabil că adevărul este undeva la mijloc, însă Rita Ora a devenit protagonista unei imagini care s-a viralizat imediat in întreaga lume.

Fanii au reacționat imediat: „Bine, ai rezolvat fereastra îndoită din fundal”. “Lol a eliminat-o prima dată pe Instagram?” iar altul a scris: ”Ești frumoasă. Nu mai folosi Photoshop”.

blank

Starul a mai postat o fotografie cu ea, de această dată intinsă pe o saltea de sport cu limba scoasă afară. Fotografia a fost insoțită de mesajul: „Continuați să vă mișcați”.

blank

blank