Culinar, Stiri

Reţetă de reţetă de la un maestru în arta culinară…

Reţetă de reţetă de la un maestru în arta culinară…

blankHoria Vârlan, vocea raţiunii de la „Cireaşa de pe tort”, a dat, cică, zilele astea, un interviu în Pro TV Magazin. Aici, pe lângă alte sfaturi, ar fi dat şi reţeta unui tort special pentru anul nou. Am primit reţeta de la o prietenă, v-o dau şi vouă. Iacătă, deci:

Tort de Anul Nou

Ingrediente:
Blat
– 4 pahare cu zahăr tos
– 8 ouă
– 100 g de cacao
– Un pahar cu apă
– 2 linguri cu vârf de făină
– Un vârf de cuţit de sare
– O lingură de unt
Cremă
– 4 gălbenuşuri
– O lingură de făină
– Un pahar de zahăr tos
– Un pahar de lapte
– Un pachet de unt
– 3 linguri de cremă de whisky

Mod de preparare:

1. Separaţi ouăle şi bateţi albuşurile spumă, cu un praf de sare. Pregătiţi un bain-marie, aşezând un vas cu apă pe foc. Bateţi cacaoa cu zahărul şi apa într-un bol de inox, apoi aşezaţi-l pe bain-marie. Când compoziţia a început să se încălzească, adăugaţi, pe rând gălbenuşurile, amestecând până compoziţia s-a îngroşat. În acest moment luaţi 4 linguri de compoziţie şi puneţi-le într-un alt bol, pentru a fi folosite mai târziu. În continuare adăugaţi compoziţiei făina şi albuşurile bătute.
2. Încingeţi cuptorul la 160°C şi ungeţi o formă de tort cu unt, tapetând-o cu hârtie. Turnaţi compoziţia de blat în formă şi introduceţi-o în cuptor.
Coaceţi blatul timp de aproximativ 30 de minute, apoi scoateţi-l din formă să se răcească. Când s-a răcorit, tăiaţi-l în două pe orizontală, folosind un cuţit cu lama lungă şi bine ascuţit. (eventual cuţit de pâine).
3. În timp ce blatul se răcoreşte, amestecaţi într-o crăticioară cu fundul gros cele 4 linguri de compoziţie păstrate cu gălbenuşurile, făina, zahărul şi laptele. Aşezaţi crăticioara pe foc domol amestecând până s-a îngroşat. Frecaţi untul, într-un bol, până obţineţi o spumă, apoi adăugaţi-l compoziţiei de cacao, lăsând să se răcească.
4. Amestecaţi crema de whisky cu o lingură de apă şi stropiţi foile de blat. Acum aşezaţi o foaie pe un platou şi întindeţi deasupra ½ din cremă, apoi puneţi deasupra cea de-a doua foaie, repetând cu crema. Lăsaţi tortul la rece peste noapte, ornându-l cu ciocolată sau frişcă în amestec cu cacao.
De la noi, ca de la Banul Ghica, poftă bună!

blank