Actualitate, Featured

Replici dure. Iata ce dialog au avut Firea si Dragnea

Gabriela Firea este nemulțumită de discuțiile cu Liviu Dragnea avute la Asociația Municipilor! Primarul Bucureștiului îl acuză pe liderul PSD că nu i-a oferit nicio soluție, ci și-a declinat orice competență și responsabilitate pentru bugetul pe 2019.

”Este asa cum spuneam : Dl Dragnea va spune ca altii (guvernul, ministerul de finante) sunt vinovati, si nu el, pentru amputarea bugetului Primariei Capitalei cu aproape 25%. Dupa ce a ascultat primarii prezenti la sedinta Asociatiei Municipiilor, Dl Dragnea a spus textual :”Nu am venit sa va dau solutii privind bugetul. Nu am competente legale”.

Dar a continuat sa sustina, in ciuda explicatiilor si argumentelor aduse de primari, ca bugetul este unul bun si a prezentat o situatie roz a economiei. Daca e totul asa de bine, cum de ne va astepta un an de austeritate?

La insistentele mele, am reusit sa obtin o intalnire maine, la Ministerul de finante, in care sa explic inca o data ca sunt puse in pericol serviciile publice din Bucuresti, a caror nota de plata o achita Primaria Capitalei : transport public, termoficare, iluminat, spitale, consolidari, apa si canal, investitii in infrastructura etc.

Sfidand legea si atributiile complexe pe care le avem, Dl Dragnea, cel “fara competente legale” a dat si indicatia : “sa va intelegeti intre voi”. De parca legile si bugetul sunt ca mersul la film sau la o masa in oras! Asa bagatelizare a institutiilor statului nu am vazut! Cum ne dezbina la Bucuresti, face si in tara, incercand sa-i invrajbeasca pe primarii de municipii cu cei de comune si orase. Un adevarat om de stat! Nu mai am nicio asteptare. Un lucru e limpede : s-a confirmat ca in toate aceste zile am spus adevarul. Ma voi bate pentru el pana la capat!

#omulfaracompetente

#nuvadausolutii

#amvenitdegeaba”, e mesajul Gabrielei Firea.

Ulterior, la România TV, Firea a precizat ce a mai discutat cu Dragnea. ”I-am spus că e o lovitură foarte dură, pe care bucureștenii o vor resimți. I-am spus că sunt atribuții legale diferite între Primăria Bucureștiului și cele de sector. Nu poți să vii ca președinte al PSD și al Camerei Deputaților și să aibă declarații dezarmante. Ne-a făcut o teorie a fiscalității și a bugetului în care lucrurile merg bine. Ori se implică și oferă niște soluții, ori nu.”, a spus Firea.

blank