Actualitate, Featured

Renault are pierderi, pentru prima oara, în ultimii 10 ani, și ar putea închide niste fabrici

Directorul general interimar de la Renault, Clotilde Delbos, nu a exclus posibilitatea ca producătorul auto francez să închidă unele uzine, după ce anul trecut a înregistrat primele pierderi din ultimii 10 ani.

„Nu avem niciun tabu şi nu excludem nimic”, a declarat Clotilde Delbos, vineri, într-o conferinţă de presă, întrebată fiind despre posibilitatea ca uzinele din Franţa sau din întreaga lume să fie închise în cadrul unui program de economii de două miliarde de euro pe trei ani.

„Vom revizui toate tipurile de costuri…Unele din aceste costuri vor implica cheltuieli de restructurare”, a declarat Clotilde Delbos, reamintind că grupul este pe cale să deruleze o revizuire strategică a activităţilor sale, scrie Agerpres.

Delbos a recunoscut că Renault şi aliatul său japonez Nissan dispun de capacităţi de producţie excedentare şi a promis că în luna mai a acestui an va fi făcut un anunţ în acest sens. Renault şi Nissan încearcă să îşi îmbunătăţească performanţele prin punerea în comun a tehnologiilor şi uzinelor lor.

Renault a raportat prima sa pierdere anuală din ultimul deceniu şi a redus estimările privind marja de profit în 2020, în condiţiile în care producătorul auto francez încearcă să depăşească turbulenţele provocate de afacerea Carlos Ghosn şi să repornească alianţa cu Nissan.

„A fost un an dificil pentru grupul Renault şi pentru alianţă”, a afirmat vineri Clotilde Delbos, adăugând că problemele extinse cu care se confruntă industria auto au afectat compania „chiar într-un moment în care ne confruntam cu dificultăţi interne”.
Renault a raportat o pierdere de 141 milioane de euro (153 milioane de dolari) în 2019, după ce a fost afectat de costuri legate de unele din societăţile sale mixte din China, precum şi de scăderea câştigurilor Nissan.

Renault şi-a stabilit ca obiectiv pentru 2020 o marjă operaţională între 3% şi 4%, în scădere faţă de 4,8% în 2019, şi a redus nivelul dividendelor propuse pentru 2019 cu aproape 70%, faţă de anul anterior. Pentru anul trecut, Renault va plăti dividende de 1,10 euro per titlu.

Renault se aşteaptă ca piaţa auto globală să scadă în 2020, vânzările în Europe şi Rusia urmând să înregistreze un declin de aproximativ 3%.
Obiectivele stabilite de Renault pentru acest an nu au ţinut cont de posibilul impact al epidemiei cu noul coronavirus din China, unde are o fabrică în Wuhan, epicentrul epidemiei.

Vânzările Renault au scăzut cu 3,3% anul trecut, la 55,53 miliarde de euro, depăşind estimările analiştilor, de 55,24 miliarde de euro. Profitul operaţional a scăzut cu 30% anul trecut, la 2,11 miliarde de euro (2,29 miliarde de dolari), sub estimările analiştilor, de 2,65 miliarde de euro. Pentru 2020, producătorul se aşteaptă la venituri anuale în linie cu cele din 2019.

În ultimele 12 luni, titlurile Renault şi Nissan au scăzut fiecare cu peste o treime iar acţiunile ambelor companii se tranzacţionează la cel mai redus nivel din ultimii şapte ani.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Al șaptelea record consecutiv pentru Dacia în Europa
Renaul a anunțat, la începutul lunii ianuarie, că vânzările mondiale de autoturisme şi utilitare marca Dacia au crescut anul trecut cu 5,1% până la 736.570 unităţi.
„Marca Dacia a înregistrat un nou record de vânzări pentru al şaptelea an consecutiv în Europa cu 564.854 vehicule vândute (în creştere cu 10,4%), creştere datorată performanţelor Duster şi Sandero”, a precizat grupul francez.
Și Automobile Dacia a anunțat că a vândut, în anul 2019, un număr de 736.570 de autoturisme, dintre care 581.543 au fost comercializate în statele UE şi în cele ale Asociaţiei Europene de Liber Schimb.

În regiunea UE + AELS, Dacia s-a plasat în 2019 pe locul al 13-lea în clasamentul celor mai vândute mărci, conform sursei citate.
În Franţa, Dacia a vândut anul trecut 140.568 de automobile, în Italia 88.499 de unităţi, în Germania a comercializat 83.518, iar în Spania 70.189.
În România, Dacia a vândut anul trecut 55.463 de vehicule, în creştere faţă de numărul de 54.593 de unităţi comercializate în 2018.
Aproape 45% din totalul vehiculelor noi cumpărate în anul 2019 prin programul „Rabla” au fost modele Dacia, precizează compania.

Cele mai vândute maşini noi în România au fost modelele Logan, Duster şi Sandero, notează Dacia. Modelul Logan berlină a fost cea mai vândută maşină din România în 2019, cu 20.433 de unităţi vândute, iar Logan MCV a fost cel mai vândut model de maşină break.

Dacia Duster şi-a menţinut poziţia de lider detaşat în segmentul SUV, cu 12.795 unităţi vândute, din care 70% în configuraţie 4×4. Modelul Sandero a atins 11.799 de unităţi vândute în 2019, în creştere faţă de cele 10.218 comercializate în 2018. Dacia Dokker s-a vândut în 2.523 de unităţi, în timp ce modelul Lodgy a cumulat 1.056 de unităţi vândute.
Uzina Dacia de la Mioveni produce un vehicul la fiecare 54 de secunde, iar peste 1.500 de mașini ies zilnic pe poarta fabricii, majoritatea plecând la export. La fabrica din Argeș șucrează peste 17.000 de angajați.

Primul autoturism, model Dacia 1100, ieşea de pe liniile de producţie de la Mioveni în anul 1968. Au urmat modelele Dacia 1300 (1969), Dacia 1300 break (1973), Dacia 1310 (1980) şi Dacia Nova (1995).

După 1999, când a fost semnat contractul de privatizare şi Renault a preluat pachetul majoritar de acţiuni al Dacia, la Mioveni s-au produs modelele SuperNova (2000), Solenza (2003), Logan (2004), Sandero (2008) şi Duster (2010), ultimele trei cu diferite versiuni de caroserie şi echipare.

 

blank