Actualitate, Stiri

Relatează despre interacţiunile lor cu alte lumi: Uimitorii COPII-INDIGO. De unde vin şi de ce se află printre noi?

În mod frecvent, ei povestesc despre interacţiunile lor cu civilizaţii extraterestre. Unii îi numesc „Copiii Razei Albastre”, „Seminţe de Stea” sau „Copiii-Indigo”. Cei care au cercetat „cazul” lor spun că familiile “ar fi fericite dacă cineva ar reuşi să le clarifice, cu adevărat, situaţia acestor copii mai mult decât deosebiţi”.

indigo-1-465x390

Potrivit teoriilor moderne, aceştia sunt copii care au fost trimişi din diverse zone ale Universului ca să ajute Pământul şi oamenii săi.
Oamenii de ştiinţă din toate colţurile lumii realizează de multă vreme cercetări extinse, în încercarea de a descoperi misterul acestor puşti consideraţi uimitori. Copiii-indigo, copiii-stelari, de cristal, sau copiii-curcubeu…

Misiune specială

Au fost denumiţi aşa după culoarea aurei despre care se presupune că o au în jur. Se spune despre ei că au firi vesele, volubile, iertătoare şi că au abilităţi psihice, emoţionale, spirituale şi extrasenzoriale ieşite din tipar. Par mai maturi, mai talentaţi, mai independenţi. “Ei au venit aici cu o misiune specială, ca să asiste şi săparticipe la renaşerea Pământului într-o dimensiune superioară celei prezente. Au început să apară în jurul anilor 90 şi de atunci ei se tot nasc…”, spun specialiştii în acest domeniu, destul de controversat de-a lungul timpului.

Un copil-indigo pare să fie un copil care manifestă noi caracteristici şi tipare de comportament diferit, în general, de cele din trecut, iar aceste tipare sunt unice. Aproape toţi copii-indigo au coeficientul de inteligenţă (IQ) de 130 şi 140. Dar sunt şi unii care îl au peste 160 (un IQ de 60 este considerat semn al înapoierii mintale, cel de 70-79 este la limită, 80-89 este considerat mediu de jos, 90-109 reprezintă media de inteligenţă, 110-119 este media superioară, 120-129 peste medie, iar începând cu 130 este considerat peste normal. Media IQ-ului pe glob este de aproximativ 100 de puncte). Coeficientul IQ arată că inteligenţa oamenilor creşte în mod spectaculos la noile generaţii.

Caz celebru

Unul dintre „cazurile” celebre de copii-indigo este rusul Boris Kiprianovici, alintat de familie Borişka. El este deja o vedetă internaţională, fără să-şi fi dorit el, ori familia lui, vreodată aşa ceva. Băiatul care spune că are o misiune de îndeplinit pe Terra a atras nu doar atenţia amatorilor de senzaţional, ci şi a comunităţii ştiinţifice. Articolul pe care ziarul “Pravda” i-l dedica în 2004 l-a făcut celebru şi a fost tradus în numeroase alte limbi, iar de atunci, Boris a fost urmărit cu maxim interes atât de specialişti, cât şi de cei preocupaţi de misterele lumii. Boris a mai povestit de-a lungul timpului, printre altele, că a trăit în repetate rânduri pe Marte, ”o planetă locuită şi acum, dar în subteran, dat fiind că acolo s-ar fi produs o catastrofă nucleară, soldată cu pierderea atmosferei”. Potrivit băiatului, marţienii respiră gaz, nu oxigen, şi de aceea nu îmbătrânesc, precum pământenii.

El mai susţine că a zburat de nenumărate ori de pe Marte către Terra, dar şi către Jupiter, la bordul unor navete spaţiale pe care uneori le pilota singur. Băiatul a mai relatat şi despre prietenul său…Lemurian, care avea ”ca şi restul populaţiei, 9 metri înălţime”, şi care a pierit chiar sub ochii lui, ucis de o stâncă în timpul unui uriaş cataclism terestru. “Nu l-am putut salva. Destinul nostru este să ne întâlnim în această viaţă”, spune băiatul.

A fost confirmată

Interesant este faptul că povestea lui despre existenţa şi dispariţia civilizaţiei Lemuriene a fost confirmată de un respectat profesor, Sumathi Ramaswamy, care a publicat, la editura Universităţii din California, cartea intitulată:”The Lost Land Of Lemuria”. Conform cercetătorilor care au studiat fenomenul, printre noi există un număr în creştere de copii cu abilităţi intuitive, intelectuale şi fizice remarcabile (clarviziune, telechinezie, claraudiţie, IQ genial, simţuri extrem de ascuţite, unii, dintr-o dată, încep să vorbească o limbă străină, sau au o forţă fizică neobişnuită). Ei povestesc, la vârste fragede, amintiri din vieţi trecute, îşi amintesc perioada din pântecul mamei, sau, mai surprinzător, uneori perioada de dinainte de concepţie.
Faptul că, în mod frecvent, ei relatează despre interacţiunile lor cu civilizaţii extraterestre nu face altceva decât să intrige şi mai mult lumea ştiinţifică, aflată momentan în imposibilitatea de explica clar acest „fenomen”.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=fxvriVUk_5A?feature=player_embedded]

blank