Actualitate, Featured

Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Garda permanentă de la catafalcul Regelui Mihai

Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul reprezintă o unitate emblematică a Armatei României, avându-și originile în înfiinţarea, la 1 iulie 1860, în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a Batalionului de Tiraliori.

Batalionul 1 Tiraliori a fost conceput acum 157 de ani atât ca unitate luptătoare, dar şi ca unitate destinată asigurării pazei palatului domnesc şi executării ceremoniilor militare.

A fost denumit Batalion de vânători pe 31 august 1860, unităţile de vânători reprezentând o specialitate aparte a infanteriei, diferite de unităţile de vânători de munte.

În afară de atribuţiile obişnuite ale unei unităţi combatante, Batalionul de Vânători a primit şi atribuţii de gardă, având ca misiune paza Palatului Domnesc şi a Ministerului de Război.

De-a lungul timpului, structura a trecut prin numeroase schimbări, purtând diferite nume. Din 1941 în structura acestuia au loc schimbări importante, iar începând din 15 august 1941 batalionul se va numi Batalionul de Gardă Regală. Acesta a fost desfiinţat după abdicarea Regelui Mihai I (30 decembrie 1947), în 1948.

Abia după căderea regimului comunist, acest regiment s-a transformat în Brigada 30 Gardă (prin Ordinul Marelui Stat-Major nr. B3/0267, din 23 februarie 1990), iar din anul 1995 acestuia i s-a acordat denumirea onorifică Mihai Viteazul, pentru a se reface astfel legătura cu vechile unităţi de gardă ale armatei române.

La 25 iulie 2001, Brigada 30 Gardă revine la nivel de regiment – Regimentul 30 Gardă şi Protocol Mihai Viteazul, iar din anul 2006 se numeşte Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul. Unitate de elită a armatei române, acesta are în componenţă două batalioane pentru ceremonii şi un batalion de poliţie militară.

La împlinirea a 155 de ani de la înfiinţare, în 2015, a fost decorat Drapelul de Luptă al unităţii cu Ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” participă la funeraliile Regelui Mihai.

Potrivit unui comunicat al MApN, marţi şi miercuri, la Geneva, au fost prezenţi 11 militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, iar la ceremonia de repatriere de la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” – aproximativ 130 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” au asigurat Garda de Onoare.

La Castelul Peleş din Sinaia, la ceremonia militară pentru primirea cortegiului funerar au participat circa 90 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. De asemenea, la Palatul Regal din Bucureşti, la ceremonia de depunere a sicriului pe catafalc şi prezentarea de condoleanţe vor fi prezenţi aproximativ 30 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Aceştia vor asigura prin rotaţie, până sâmbătă, garda permanentă la catafalc.

Sâmbătă, la Palatul Regal din Bucureşti, la ceremonia religioasă şi militară şi la deplasarea la Palatul Patriarhiei şi la Gara Băneasa vor fi prezenţi aproximativ 300 de militari.

La Mănăstirea Curtea de Argeş vor fi aproximativ 200 de militari ai Forţelor Terestre, Batalionul 33 Vânători de Munte şi Brigada 2 Vânători de Munte şi ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” care vor asigura Garda de Onoare şi muzica militară.

blank