Sport, Stiri

Reghecampf prezentat oficial, la Riad, ca antrenor al echipei saudite Al-Hilal

tr (1)

Românul Laurenţiu Reghecampf a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei saudite Al-Hilal, sâmbătă, la Riad, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit site-ului oficial al clubului. Reghecampf şi-a exprimat bucuria că se află la vicecampioana Arabiei Saudite, ”cel mai mare club din zona Golfului”, şi s-a declarat încântat de primirea făcută de suporteri la sosirea sa pe aeroport.

Fostul antrenor al Stelei s-a declarat pregătit să cucerească trofee cu Al-Hilal, după ce a reuşit performanţe cu campioana României.

”Am discutat cu antrenorii Cosmin Olăroiu şi Anghel Iordănescu despre Al-Hilal, am multe informaţii despre club şi ştiu ce am de făcut”, a spus Reghecampf, care a precizat că s-a întâlnit cu manager clubului, Fahad Al Mefarej, şi a vorbit lucruri legate despre echipă şi despre jucători, subliniind că a venit la echipă pentru a câştiga toate competiţiile.

În legătură cu jucătorii străini şi contractele lor, Reghecampf a precizat că primul cantonament va fi peste o lună, iar după ce îi va vedea pe toţi va lua o decizie în privinţa lotului, menţionând că urmăreşte meciurile disputate de echipă şi are încredere în jucători. Reghecampf a precizat că va lucra cu staff-ul său propriu.

blank