Actualitate

Regele Mihai predă ștafeta Principesei Margareta. Acesta se retrage din viața publică după ce a fost diagnosticat cu leucemie în stadiu avansat

Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie și a decis că este momentul să se retragă din viața publică și să predea ștafeta Principesei Margareta.

Mai mult, se pare că Regele a fost deja supus unei operații. Informațiile au fost confirmate chiar de avocatul Casei regale, care a dat publicității o înregistrare video în care a spune că Majestatea Sa se află într-o stare gravă de sănătate. Astfel, acesta a spus că Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie în stadiu foarte avansat, cu metastaze.

Totodată, consiliul Regal a anunțat că Regele va urma un tratament complex și extrem de solicitant, iar din acest motiv nu va mai putea apărea în public.
Site-ul Casei Regale prezintă mesajul Regelui de retragere.

”În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situație vine în anul în care Familia și Țara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea dinastiei și a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înțelepciunea și forța de a mă reprezenta și de a duce la îndeplinire toate acțiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-și continue menirea și să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”, a transmis Regele Mihai I.

Regele Mihai I a devenit pentru prima dată rege la vârsta de 6 ani, după ce bunicul său, Ferdinand murise. A stat pe tron trei ani, locul său fiind luat chiar de tatăl acestuia, Carol al II-lea. Când a împlinit 18 ani s-a urcat din nou pe tron dar nu a stat mult pentru că a fost numit fără știrea Parlamentului iar atunci România era condusă de comuniști care au făcut în așa fel încât l-au gonit din ţară. Atunci, Regele Mihai și-a pierdut şi cetăţenia română, iar în perioada comunistă i-a fost interzis să revină în ţară.

Nu a fost în relații bune cu autoritățile nici după 1990

După căderea comunismului, Regele spera că totul va reveni la normal, numai că relațiile acestuia cu autoritățile nu au fost tocmai bune. Acesta a primit acceptul de a intra în România abia în Decembrie 1990, dar nu a apucat să se bucure pentru că a fost săltat de poliție într-o ambuscadă creată pe autostrada București – Pitești. De aici a fost dus direct la Otopeni pentru a fi expulzat.

A revenit în România în 1992 și a fost întâmpinat cu urale de milioane de români. Acest lucru i-a speriat la culme pe cei ce aveau puterea și i-au interzis din nou accesul în România. Între timp, Ion Iliescu care era președintele României a propus o lege prin care a interzis pe viaţă intrarea în ţară a familiei regale.
Regele Mihai și-a recăpătat cetăţenia română, sub preşedinţia lui Emil Constantinescu și a revinit definitiv în ţară în 2001.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=P78EcIiN5YM]

blank