Actualitate

Regele Mihai a fost externat. Vezi cum se simte

Biroul de Presă al Casei Regale a dat publicităţii un comunicat prin care anunţă că Majestatea Sa Regele Mihai I al României a fost externat marţi, după 17 zile petrecute într-o clinică din oraşul elveţian Lausanne.

”Medicii au încuviințat ca Majestatea Sa Regele Mihai I să fie externat astăzi din clinica medicală de la Lausanne, după o internare de 17 zile. Regele a ajuns la reședința privată, unde va continua să fie sub observația echipei de medici de la clinică, alături de medicii de familie.

Starea generală a Regelui este stabilă. Având însă în vedere gravitatea diagnosticului, tratamentul și procesul de recuperare vor fi de lungă durată și vor necesita o atentă supraveghere.
Pentru zilele următoare, Principesa Elena va continua să fie alături de Regele Mihai I și Regina Ana, părinții săi. O echipă de angajați ai Casei Majestății Sale Regelui, detașați în Elveția, sunt alături de Majestățile Lor la reședința privată.

Custodele Coroanei este în contact permanent cu Majestățile Lor și cu echipa de medici. Alteța Sa Regală își va continua angajamentele publice în țară, urmând să se întoarcă în Elveția curând, pentru a revedea pe Majestățile Lor”, scrie în comunicatul emis de către Biroul de Presă al Casei Regale.

blank