Featured, Medical

Reformă în domeniul SĂNĂTĂȚII: Ce se întâmplă cu dosarul electronic de sănătate al pacientului

Istoricul medical al pacientului din dosarul electronic de sănătate este accesibil medicilor numai cu consimțământul pacienţilor, cu excepția unui „sumar de urgență” care este accesibil medicilor din camera de garda sau UPU, potrivit unui proiect de lege adoptat în ședința de Guvern de miercuri, scrie Mediafax.

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, un proiect de lege care introduce în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății un titlu nou, intitulat „Dosarul electronic de sănătate al pacientului”, actul normativ urmând să fie trimis Parlamentului pentru dezbatere și vot.
„Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea sistemului dosarului electronic de sănătate, denumit în continuare DES, componentă a Platformei informatice din asigurările de sănătate, care reprezintă înregistrări electronice consolidate la nivel naţional, cuprinzând date şi informaţii medicale necesare pentru medici şi pacienţi. Dosarul electronic de sănătate conţine date şi informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor”, prevede actul normativ.

„Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea sistemului dosarului electronic de sănătate, denumit în continuare DES, componentă a Platformei informatice din asigurările de sănătate, care reprezintă înregistrări electronice consolidate la nivel naţional, cuprinzând date şi informaţii medicale necesare pentru medici şi pacienţi. Dosarul electronic de sănătate conţine date şi informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor”, prevede actul normativ.

Citește și: Guvernul a aprobat majorarea bursei ‘Bani de liceu’ la suma de 250 de lei lunar

Potrivit legii, utilizarea dosarului electronic de sănătate are drept scop prioritar creşterea calităţii şi eficienţei actului medical prin accesul imediat la date şi informaţii medicale, precum și furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, cu implicarea pacientului ca factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi prin completarea informaţiilor privind antecedentele personale, fiziologice și patologice, regim de viaţă, precum și prin consultarea directă a datelor medicale proprii din dosarul său de sănătate.

Sistemul DES este un serviciu public furnizat de CNAS, pentru toţi pacienţii care au obligaţia să se asigure în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru toţi furnizorii de servicii medicale pe toate tipurile de asistenţă medicală, indiferent dacă se află sau nu în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate.

În cazul pacienților pentru care se constituie DES, datele şi informaţiile sunt structurate în module, respectiv:

– Modulul ”Sumar de urgenţă” cuprinde date despre alergii şi intoleranţe diagnosticate; proteze şi alte dispozitive medicale interne; transplant; fistulă arterio-venoasă; diagnostice și proceduri relevante pentru urgență – grup sanguin și factor Rh.

– Modulul ”Istoric medical” cuprinde date despre alergii şi intoleranţe diagnosticate; diagnostice, proceduri, intervenții și tratamente.

– Modulul ”Antecedente declarate de pacient” cuprinde date despre antecedente medicale heredo-colaterale, antecedente fiziologice, patologice; informaţii despre mediul şi modul de viaţă; informaţii despre consumul de alcool, tutun, cafeină sau droguri.

– Modulul ”Documente medicale” cuprinde date despre fișe de observație, fișe de consultație, trimiteri, recomandări.

– Modulul „Date personale” cuprinde nume, prenume, data naşterii, codul unic de identificare – CID, sex, vârstă.

Citește și: Momente de PANICĂ în Franța: Pasagerii unui avion au fost REȚINUȚI

„Datele şi informaţiile din DES sunt accesibile medicilor numai cu consimțământul pacienţilor, cu excepția datelor și informațiilor din modulul ”Sumar de urgenţă”, care sunt accesibile medicilor care își desfășoară activitatea într-o structură de urgență, respectiv camera de garda, UPU, CPU și serviciile de ambulanță și medicilor care își desfășoară activitatea în asistență medicală primară, numai în vederea realizării actului medical, fără a fi necesar consimțământul pacientului”, prevede proiectul de lege.

Actul normativ detaliază și cum se exprimă consimțământul pacientului pentru vizualizarea de către medici a datelor și a informaţiilor din DES:

a) înainte de prezentarea la medic – de către pacient, prin configurarea drepturilor de acces la secțiunea dedicată din cadrul propriului dosar sau de către reprezentantul legal, prin configurarea drepturilor de acces în secțiunea dedicată din dosarul electronic de sănătate al pacientului pe care îl reprezintă

b) la prezentarea la medic – prin utilizarea, în prezenţa medicului, de către pacient sau reprezentantul său legal, a matricei de securitate sau, după caz, a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi codului PIN asociat acestuia.

În cadrul dosarului electronic de sănătate propriu, pacienții pot vizualiza istoricul complet al accesării acestuia de către medici.

„Pentru pacienții care refuză în mod expres utilizarea dosarului electronic de sănătate, toate datele existente în dosarul electronic de sănătate al pacientului, precum și datele ce se colectează ulterior refuzului exprimat, se anonimizează, astfel încât pacientul respectiv să nu poată fi identificat în DES, datele fiind utilizate în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice. Refuzul pacienților de a li se utiliza dosarul electronic de sănătate nu îi privează pe aceștia de acordarea de servicii medicale în cadrul sistemului de sănătate din România”, spune proiectul legislativ adoptat de Guvern.

Citește și: ALERTĂ – Un elicopter s-a PRĂBUȘIT în Cehia. Patru persoane au murit

Pentru pacienții care revin în mod expres asupra deciziei de a refuza utilizarea dosarului electronic de sănătate, datele și informațiile vor fi colectate și înregistrate astfel încât pacientul respectiv să poată fi identificat începând cu data înregistrării solicitării de revenire.

„Datele din dosarul electronic de sanatate se păstrează pe întreaga durată de viaţă a pacientului, iar, după decesul acestuia, se arhivează potrivit legii, urmând a fi preluate exclusiv în scopuri de cercetare științifică ori în scopuri statistice, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare”, se mai arată în proiectul de lege.

blank