International, Stiri

Reforma bisericii catolice, amânată. Familia rămâne la definiţia tradiţională

Sinodul episcopilor romano-catolici, reunit la Vatican, timp de două săptămâni, s-a încheiat fără vreun progres semnificativ în ceea ce priveşte două dintre cele mai importante teme: acceptarea homosexualilor şi a enoriaşilor divorţaţi şi recăsătoriţi, reforme dorite de Papa Francisc, care s-au lovit, însă, de refuzul clerului conservator.

papa_fr_23516100

Deși discuţiile au părut promiţătoare, iar declaraţia întocmită intermediar afişa un ton pozitiv în privinţa homosexualilor, despre care se spunea că ar trebui primiţi, acceptaţi şi valorizaţi în sânul Bisericii Catolice, când textul a fost supus la vot în sinod, optica a fost diferită şi a scos la iveală ruptura uriaşă dintre conservatori şi progresişti. Papa Francisc nu a putut decât să accepte înfrângerea cu o morală.

”În loc să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne surprindă, să ne uimească sufletele, am fost tentaţi să rămânem sclavii certitudinilor, să acceptăm doar ceea ce ştim deja, nu şi ceea ce am putea să învăţăm”, a declarat Papa Francisc.

”Biserica spune că persoanele cu orientări homosexuale nu are trebui să fie discriminate, dar căsătoria este posibilă doar între un bărbat şi o femeie. Este foarte simplu. Putem să o spunem de un milion de ori, dar situaţia nu se va schimba”, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi.

De asemenea, episcopii n-au fost de acord cu o mai mare toleranţă asupra credincioşilor catolici, care trăiesc în concubinaj sau care au divorţat şi s-au recăsătorit. O declaraţie finală asupra statutului familiei va fi adoptată la sinodul de anul viitor.

blank