Featured, International

Referendumul pentru independenta Cataloniei, umbrit de suspiciunea implicării unor spioni ruși

Autorităţile din Spania cred că spionii Rusiei s-au implicat în referendumul pentru independenţa Cataloniei, de acum doi ani.

În statul iberic a fost deschisă o anchetă care vizează unitatea secretă implicată în otrăvirea fostului spion Serghei Skripal şi a unui comerciant de arme din Bulgaria.

Scopul ar fi fost destabilizarea Spaniei, iar în operaţiune ar fi fost implicat chiar unul dintre agenţii care l-au otrăvit pe Skripal. Rusiei s-au implicat în referendumul pentru independenţa Cataloniei, de acum doi ani..

Activităţile de spionaj nu ar fi fost coordonate cu liderii pro-independenţă, spun surse din cadrul anchetei.

Până acum se credea că aceste operaţiuni ale unităţii de elită sunt izolate, numai că experţii în securitate din Occident sunt convinşi că e vorba de fapt de o campanie coordonată de a destabiliza Europa.

 

blank