Featured, International

Poliţia din Letonia au avut Record captură de cocaina

Poliţia din Letonia, în colaborare cu autorităţi străine, a confiscat două tone de cocaină, cea mai mare cantitate din acest drog capturată până acum în republica baltică, informează Xinhua, citând responsabili ai poliţiei letone.

O operaţiune internaţională „reuşită”, derulată în cooperare cu ofiţeri americani, a dus, la 8 ianuarie, la destructurarea unei reţele de trafic de cocaină şi la confiscarea a peste două tone din acest drog, în Letonia, a afirmat într-o conferinţă de presă la Riga, Andrejs Grisins, şeful unităţii pentru investigaţii criminale a poliţia din letonia, scrie agerpres.ro.

Narcoticele au fost descoperite în oraşul Koknese din estul Letoniei şi conform primelor informaţii nu erau destinate pieţei locale. Cele 42 de cutii conţinând 2195 de pachete cu cocaină provin cel mai probabil din Ecuador şi au o valoare de piaţă de aproape un miliard de euro.

Cinci cetăţeni letoni au fost arestaţi în legătură cu acest caz, iar anchetatorii încearcă să stabilească între altele destinaţia transportului. Traficanţii de droguri folosesc în general Letonia ca ţară de tranzit pentru transportul de narcotice în Scandinavia sau către est.

blank