Actualitate, Featured

Recesiunea bate la uşă pentru Marea Britanie

Marea Britanie a făcut un pas serios către recesiune, bifând un trimestru de scădere economică. În trimestrul al doilea, contracţia economiei a fost de 0,2%. Este cea mai slabă performanţă a economiei britenice de la sfârșitul lui 2012. Sondajele făcute printre economişti indicau o stagnare, însă evoluţia PIB a fost mult mai slabă.

Cea mai mare influenţă negativă a venit din performanţa foarte slabă a industriei manufacturiere, în Marea Britanie  care a scăzut cu aproape 3% şi a avut de fapt cea mai drastică scădere din primul trimestru din 2009, atunci când de fapt întreaga lume era în derivă din cauza crizei financiare.

Acum Brexitul îşi spune deja cuvântul. Încetinirea era de aşteptat, nimeni nu contesta o astfel de evoluţie, mai ales că ea este vizibilă peste tot în lume. Totuşi, contracţia, chiar şi în perspectiva ieşirii din blocul comunitar, a fost o surpriză şi în acelaşi timp un avertisment pentru guvernul de la Londra.

Sunt însă economişti, nu mulţi, e drept, care spun că Marea Britanie poate evita recesiunea tehnică, adică să scadă două trimestre consecutiv. Însă pentru a evita recesiunea trebuie evitat Brexitul fără acord. Guvernul lui Boris Johnson este dispus şi la această variantă, iar ieşirea dezordonată poate arunca economia în haos.

Evoluţia din regat este importnată şi pentru noi, nu din perspectiva comerţului internaţional, ci a comunităţii mari de români aflată acolo la muncă.

 

blank