Gheorghe Hagi, supranumit în timpul carierei de jucător „Maradona din Carpaţi, a declarat, miercuri, că pentru el Maradona a fost unic şi i-a dat plăcerea de a juca fotbal. La rândul său, Gabi Balint spune că Maradona avea un talent imens de fotbalist şi că i se pare că i-a murit cineva drag. Ilie Dumitrescu a declarat că Diego Maradona a fost un jucător rar, pe care îl consideră printre cei mai buni cinci fotbalişti din istorie.

Maradona din Carpaţi despre Diego Maradona: A fost unic. Mie mi-a inspirat plăcerea de a juca fotbal

„Dumnezeu să-l odihnească în pace! E o zi tristă a sportului mondial, în special a fotbalului. Din păcate există şi această zi tristă, care cred eu nu trebuia să fie, cel puţin deocamdată, pentru că el era foarte tânăr, încă tânăr şi era bine să mai trăiască. A fost unic. Nu vreau să spun Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e unul singur, dar pentru mine a fost unic. Unic prin tot ce a făcut, mie mi-a inspirat plăcerea de a juca fotbal, ce însemană să te bucuri pe teren, să te bucuri de acea minge, să o cauţi, să o vrei, să faci ce vrei cu ea, să te bucuri de fotbal. Cred că asta ne-a dat Diego nouă, plăcerea de a juca fotbal. (n.r. – meciul din 1990, Argentina – România) O provocare, în special pentru mine a fost o provocare mare, în care cred eu că atât echipa României, şi eu individual şi noi, amândoi, ne-am ridicat la un nivel foare bun, a fost un meci foarte bun, o provocare mare pentru mine, în care cred că am trecut testul. El la Napoli este un Dumnezeu, îl iubesc, e un idol. Şi în lume, nimeni nu o să-l uite pentru că el ne-a făcut mândri şi fericiţi, să iubim fotbalul. Jucători la nivelul la care a fost el cred că e greu să-i uiţi vreodată. A fost special din toate punctele de vedere, o tehnică individuală în regim de viteză cu mingea incerdibilă. Sentimental, eu pot să spun doar un cuvânt de el, unic şi nu vreau să-l compar. A fost unic şi aşa va rămâne pentru mine”, a declarat Hagi, la Digi Sport.

Balint: Maradona a fost un talent imens. Chiar dacă nu mi-a fost prieten, parcă simt că mi-a murit cineva drag, cineva apropiat

Gabi Balint a vorbit, miercuri, la DigiSport, despre Diego Maradona, pe care l-a întâlnit de trei ori în cariera lui. Balint spune că Maradona avea un talent imens de fotbalist şi că i se pare că i-am murit cineva drag.

„E o pierdere foarte mare. În epoca în care a jucat a fost cel mai bun jucător din lume. Putem să vorbim şi de cel mai bun jucător din toate timpurile. Un talent imens. L-am întâlnit aproape de trei ori în viaţă. O dată a fost la Cupa Mondială (n.r. – în 1990, în meciul România – Argentina, scor 1-1). După aceea, ne-am întâlnit în Spania. El a jucat pentru Sevilla, într-un meci chiar la Burgos. A mai fost un meci amical pe care l-am jucat în Argentina, în 82, într-un turneu în America de Sud. Atunci l-am întâlnit prima dată, atunci am fost eu rezervă, l-am văzut de pe bancă. Un jucător imens. Nici nu ştiu câte titluri are. A dat cinci goluri şi cinci assist-uri la Cupa Mondială din 86, lucru pe care nu l-a mai reuşit un alt jucător. E un moment trist. Chiar dacă nu mi-a fost prieten, parcă simt că mi-a murit cineva drag, cinev apropiat, aşa”, a spus Balint.

Ciprian Marica după decesul lui Maradona: Lumea a pierdut acea bucurie a fotbalului pe care azi n-o mai regăsim

Ciprian Marica a notat, miercuri, pe Facebook, că odată cu trecerea în nefiinţă a lui Diego Maradona lumea a pierdut “acea bucurie a fotbalului pe care azi n-o mai regăsim”.

“Vestea am aflat-o, culmea, la fotbal! Timp de mai bine de o oră, apoi, am aşteptat o dezminţire a medicilor argentinieni, răsfoind toate marile site-uri de ştiri ale lumii. Din păcate, e clar că lumea l-a pierdut pe Maradona. A pierdut acea bucurie a fotbalului pe care azi n-o mai regăsim. Din fericire, internetul rămâne mărturia geniului său, şi pentru cei care l-au văzut jucând, şi pentru cei care l-au descoperit pe YouTube.

Diego Armando Maradona! Nu putea exista un nume mai potrivit pentru un destin uriaş! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a notat Marica.

Ilie Dumitrescu despre Maradona: Un jucător rar, din punctul meu de vedere, printre primii cinci fotbalişti din istoria fotbalului

„Mie Diego Maradona mi-a marcat copilăria, este un moment extrem de trist pentru cei care suntem implicaţi direct în fenomen şi un geniu. Un jucător rar, din punctul meu de vedere, printre primii cinci fotbalişti din istoria fotbalului. O dată eu eram pe bancă, o dată eram eu în teren şi el la masa presei, după joc am văzut reacţiile pe care le-a avut, de la meciul România – Argentina (n.r. – de la CM-1994, din SUA). Este pe cale de dispariţie profilul ăsta de jucător. Dacă va ieşi din scenă şi Messi mai rar o să vedem genul ăsta de lideri. El a câştigat trofee cu Boca, cu Barcelona, cred că şi-a pus amprenta pe naţionala Argentinei şi la Napoli. Dacă mergeai în Napoli în perioada aia, era în fiecare casă o icoană şi chipul lui Maradona lângă icoană. Toţi cei care iubeau Napoli îl aveau şi pe Maradona în casă. Este trist că Dumnezeu i-a dat tot – nu putea să-i dea mai mult Dumnezeu de la viaţă – el a avut şi ceva probleme în afară terenului şi cred că, la un moment dat, a plătit. Ineviatbil, într-o zi plăteşti dacă nu ai grijă de organism. Şi el a fost implicat în multe scandaluri de genul acesta în afara terenului. Şi mai este ceva, percepţia pe care o avem noi despre Maradona şi percepţia pe care o au iubitorii de fotbal despre Maradona. Tu, ca profesionist, fost fotbalist sau fotbalist în activitate, dacă vezi imagini cu Maradona, apreciezi diferit faţă de cei care nu practică fenomenul ce calităţi avea acest fotbalist. Este exact cum îmi dădeam eu seama… Fac o comparaţie cu Hagi la nivel de echipă naţională. Eu, care eram coleg cu el, făceam parte din aceeaşi echipă, dar îmi dădeam seama de diferenţa care era între Hagi şi noi, toţi ceilalţi”, a declarat Dumitrescu, la Digi Sport.

Mai multe cluburi sportive din România au postat mesaje de condoleanţe în social media

“Lumea fotbalului, îndurerată!

Familia CFR îşi exprimă regretul şi profunda tristeţe pentru trecerea în nefiinţă a fostului mare fotbalist Diego Armando Maradona!

Condoleanţe familiei îndurerate! Rest in peace, Diego!”, este mesajul grupării CFR Cluj.

“Drum lin, Diego Armando Maradona”, a scris şi FC Rapid.

Gaz Metan Mediaş a notat: “S-a stins o legendă. R.I.P., Diego Armando Maradona!”

“A player like no other. RIP Diego Maradona”, este mesajul Academicii Clinceni.

“Unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie s-a stins din viaţă astăzi! Diego „El Pibe de Oro” Maradona ne-a părăsit la doar 60 de ani! Lumea fotbalului plânge! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a notat FC Farul.

“Rămas bun, Diego! Clubul nostru regretă trecerea în nefiiinţă a unuia dintre cei mai valoroşi fotbalişti din istorie, Diego Armando Maradona ! O legendă care a inspirat zeci de generaţii din istoria fotbalului, Diego Maradona va rămâne mereu în inimile noastre!”, a scris pe Facebook FC Viitorul.

Presa argentiniană a anunţat, miercuri, Diego Maradona a încetat din viaţă la 60 de ani. Maradona ar fi murit în urma unui stop cardiac.


Citeste si...
Tudorel, in loc sa lucreze pentru a-l scapa pe Dragnea de puscărie, se ocupa de Cartierul Justitiei