Administratie Locala, Featured

Reacție oficială a PMB. ADEVĂRUL despre situația Parcului Romniceanu din Capitală

In legatura cu informatiile aparute pe unele site-uri de stiri, conform carora Primarul General, Gabriela Firea, „ar fi mintit” in legatura cu situatia investitiei pe care Primaria Sectorului 5 urmeaza sa o realizeze in Parcul Romniceanu, Biroul de Presa al Primariei Municipiului Bucuresti face urmatoarele precizari:

Primarul General Gabriela Firea nu a dezinformat opinia publica atunci cand a adus clarificari referitoare la lucrarile din Parcul Romniceanu, asa cum din rea vointa sau din alte motive incearca anumiti jurnalisti sa sugereze.

Asa cum s-a comunicat public in cursul zilei de ieri, potrivit informatiilor primite de la conducerea Sectorului 5, lucrarile care se executa in acest parc sunt lucrari de punere in siguranta a mobilierului urban si a locului de joaca, ca urmare a sesizarilor primite de la Oficiul pentru Protectia Consumatorului, si nu lucrari de realizare a unui patinoar.

Mai mult decat atat, la directia de specialitate din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti nu a fost depusa nici o documentatie pentru obtinerea autorizatiei in vederea realizarii unui patinoar, asa cum prevede legislatia in vigoare, avand in vedere ca Parcul Romniceanu se afla in zona protejata.

In ceea ce priveste documentatiile aparute in SEAP, potrivit Primariei Sectorului 5, incarcarea acestora la data de 5.12.2017 si publicarea in SEAP in data de 20.12.2017 reprezinta rezultatul unei erori materiale.

Primarul General considera ca difuzarea in mod repetat a unor astfel de informatii tendentioase face parte dintr-o campanie de denigrare lansata de un arhitect din generatia celor care au contribuit la distrugerea Bucurestiului in perioada comunista, prin demolarea mai multor schituri si biserici, a Palatului Brancovenesc, a Manastirii Vacaresti si a altor cladiri de patrimoniu si care acum da lectii de urbanism si arhitectura intrucat i-au fost afectate anumite interese de grup.

Reamintim faptul ca Primarul General isi rezerva dreptul de a-i actiona in instanta pe cei care si-au facut un titlu de glorie din denigrarea sistematica a Edilului Capitalei si, implicit, a Primariei Municipiului Bucuresti.

blank