Actualitate

Reacţia lui Iohannis: „Voi face o analiză la întoarcerea în România”

Klaus Iohannis a reacţionat după rezultatul alegerilor locale, rezultat nu tocmai pe placul PNL-ului.

„Rezultatele le comentez după ce avem rezultatele definitive. Până atunci voi fi înapoi în ţară şi vom discuta despre alegerilor locale, despre cine a câştigat şi cine a pierdut, dacă a câştigat România sau dimpotrivă. Toate aceste lucruri le vom discuta în zilele următoare. Cred că nu durează mult până avem rezultatele”, a spus preşedintele.

„Cred că este bine într-un fel că am avut această vizită de stat după alegeri şi până ne întâlnim cu toţii o să fim iarăşi foarte calmi şi o să analizăm la rece toate rezultatele. Evident că eu nu voi analiza rezultatele unui partid. Nu aceasta este treaba preşedintelui. Treaba mea este să evaluez dacă aceste alegeri au reprezentat un câştig pentru democraţia românească sau dacă au fost probleme. Cred că aşa o primă evaluare pot să fac. Rezultatul alegerilor a arătat că procesul democratic este solid şi ireversibil în România. Independent de tot felul de discuţii mărunte şi foarte mărunte care au fost, cetăţenii au avut posibilitatea şi au ales liderii comunităţile şi din acest punct de vedere, chiar dacă iniţial s-a speculat că va fi o participare extrem de mică, iată că nu a fost aşa de slabă participarea, cel puţin în ţară. Bucureştiul, din nefericire, a făcut o excepţie şi bucureştenii s-au dus în număr, după părerea mea, foarte mic la vot, dar trebuie să vedem şi de ce a fost aşa. Poate partidele trebuie să vină cu oferte mai atractive pentru bucureşteni. Poate partidele nu au înţeles încă foarte bine ce doresc bucureştenii de la administraţia locală. E o temă importantă”, a mai declarat preşedintele.

Iohannis a comentat şi faptul că au fost aleşi mai mulţi primari cu probleme penale, afirmând că inclusiv în Luxemburg a fost întrebat despre acest lucru.

„Este foarte discutabil cum au fost alese persoane cu probleme penale. Din păcate, trebuie să recunosc că şi aici am fost întrebat de ce este posibil în România să fie alese persoane care au probleme cu legea. Eu le-am explicat că în procesul de combatere a corupţiei în România este un proces dureros şi suntem încă foarte departe de momentul în care toată lumea înţelege de ce este important să avem o clasă politică curată. În continuare cred că este o obligaţie a mea să insist pe importanţa schimbării clasei politice, nu la modul să o schimbăm pe asta şi să scoatem alta din sertar, că nu se poate aşa ceva, ci să insist pe curăţenia în clasa politică”, a declarat Iohannis.

blank